Volkswagen ar putea cere despăgubiri furnizorilor Bosch şi Continental, din cauza lipsei semiconductorilor – Automobilwoche

Grupul auto german Volkswagen ia în considerare posibilitatea de a solicita despăgubiri de la furnizorii săi Bosch şi Continental, din cauza lipsei semiconductorilor, a anunţat duminică publicaţia Automobilwoche, transmite Reuters.
Economica.net - Dum, 24 ian. 2021, 12:43
Volkswagen ar putea cere despăgubiri furnizorilor Bosch şi Continental, din cauza lipsei semiconductorilor - Automobilwoche

Producătorii auto din întreaga lume, printre care Ford Motor, Subaru Corp, Toyota Motor Corp, Volkswagen AG, Nissan Motor şi Fiat Chrysler, închid liniile de asamblare din cauza lipsei de cipuri pentru industria auto.

Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, Automobilwoche a informat că Volkswagen este în negocieri cu furnizori alternativi de semiconductori dar există temeri că grupul auto va trebui să plătească mai mult.

Volkswagen vrea să se asigure că atât Bosch cât şi Continental împart povara şi vor compensa parţial compania pentru costurile suplimentare, susţine publicaţia germană.

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Volkswagen nu a dorit să comenteze, în timp ce oficialii Bosch şi Continental nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Bosch este gata să discute în timp util problema direct cu clienţii şi furnizorii săi, a precizat Automobilwoche.

Şi Ministerul Afacerilor Economice din Taiwan a anunţat duminică că a primit solicitări prin canalele diplomatice să sprijine sectorul auto, afectat de lipsa semiconductorilor, şi a cerut firmelor locale de tehnologie să furnizeze „asistenţă deplină”.

Executivul din Taiwan, unde este sediul producătorului de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), a confirmat că fost contactat de guverne străine în problema cipurilor pentru industria auto.

Cei mai mari producători mondiali de semiconductori au decis anul trecut să îşi redirecţioneze capacităţile dinspre producţia de cipuri destinate industriei auto, unde vânzările au scăzut din cauza pandemiei, spre cipuri pentru companiile care produc smartphone-uri, sisteme de jocuri video şi alte dispozitive tech, pentru care cererea a rămas la un nivel ridicat.

În aceste condiţii, producătorii auto suferă de pe urma lipsei de cipuri, care sunt utilizate de pe o gamă largă de aplicaţii precum sisteme de asistenţă şi controlul navigaţiei. În medie, un autoturism utilizează între 50 şi 150 de cipuri.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 25 de ani. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.

Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.

Sursa foto: Kongres 

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Carrefour a numit-o pe Anne-Sophie Bauwens pe poziția de Director Financiar și membru în Comitetul Executiv al filialei din România. Ea îl înlocuiește pe Regis Moratin, care va prelua un nou......
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
România a înregistrat, anul trecut, o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele ...
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
Un număr de 101.755 grupuri de întreprinderi a fost identificat în România, în 2023, din care 5.457 rezidente și 96.298 ...
O misiune SpaceX va survola polii Pământului cu patru astronauți la bord
O misiune SpaceX va survola polii Pământului cu patru astronauți la bord
Compania SpaceX va lansa luni prima misiune spațială cu echipaj care va survola polii Pământului, o misiune privată ...