Volkswagen ar putea opta pentru Slovacia în loc de Turcia pentru producţia modelului Passat – Automotive News Europe

Grupul Volkswagen ar putea decide să producă în viitor modelul Passat în Slovacia în loc să-l fabrice în noua uzină din Turcia, au declarat pentru Automotive News Europe surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 28 oct. 2019, 12:02
Volkswagen ar putea opta pentru Slovacia în loc de Turcia pentru producţia modelului Passat - Automotive News Europe

În prezent, modelul Passat de dimensiuni medii este produs la fabrica din Emden, Germania, dar VW are nevoie de o nouă locaţie, deoarece unitatea este modernizată pentru a fabrica în exclusivitate modele electrice.

Consiliul de Supervizare al Volkswagen ar urma să se întâlnească săptămâna aceasta pentru a decide dacă va merge înainte cu investiţia din Turcia, în valoare de 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari).

Compania a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a anunţat luna aceasta un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW.

VW trebuie să ia rapid o decizie deoarece unitatea din Turcia ar urma să-şi înceapă activitatea în octombrie 2022 când fabrica din va trece la fabricarea maşinilor exclusiv electrice.

O soluţie analizată de conducere ar fi mutarea producţiei Passat la gigantica fabrică a VW din Bratislava, Slovacia, au declarat sursele pentru Automobilwoche, o publicaţie care face parte din brandul Automotive News Europe.

În prezent, la uzina din Slovacia sunt fabricate VW Touareg şi Audi Q7, SUV-uri şi VW Up, Seat Mii şi Skoda Citigo. Ultimele două se confruntă cu un declin al vânzărilor şi ar putea fi scoase din producţie, ceea ce ar elibera locul pentru Passat, susţin sursele.

Premierul landului Saxonia Inferioară, care este şi membru al Consiliului de Supervizare al Volkswagen, a declarat că se opune alegerii Turciei pentru noua fabrică VW. Landul Saxonia Inferioară are o poziţie importantă în cadrul grupului auto, deţinând o participaţie de 20%.

Volkswagen analizase mai multe posibile locaţii pentru noua sa uzină din Europa de Est, inclusiv România, Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia. În Manisa, la 40 km de oraşul Izmir, ar fi urmat să se construiască o fabrică cu o capacitate anuală de producţie de 300.000 de vehicule.

Sursele au precizat că deja VW a decis să mute o parte din producţia SUV-urilor Skoda Karoq la Bratislava.

Volkswagen nu caută locaţii alternative în timp ce îşi evaluează planurile de construire a unei noi fabrici în Turcia, a afirmat săptămâna trecută Andreas Tostmann, şef de producţie la VW, transmite Reuters.

„Urmărim evoluţiile. Planurile pentru Turcia sunt în prezent în aşteptare. Nu căutăm în mod activ locaţii alternative „, a declarat Tostmann.

Cel mai mare producător auto din lume nu reuşeşte să-şi depăşească rivalii din Asia din cauza costurilor ridicate cu forţa de muncă la fabricile sale din Europa Occidentală, ceea ce a determinat o schimbare de direcţie, spre Europa de Est.

Volkswagen are uzine în regiune, care produc pentru diferitele sale branduri, în Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Proiect de declaraţie a Parlamentului privind sprijinirea demersurilor de atragere a investiţiei Volkswagen, depus de PSD

Un proiect de declaraţie a Parlamentului privind sprijinirea demersurilor pentru atragerea investiţiei grupului Volkswagen în România a fost depus luni de către grupul PSD la Birourile permanente reunite.

Precizarea a fost făcută de către ministrul demis al Mediului de Afaceri, Radu Ştefan Oprea, în contextul în care europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat recent că Volkswagen a analizat municipiul Arad ca variantă pentru amplasarea unei fabrici Skoda în regiune, variantă luată în calcul după ce compania a anunţat că amână decizia privind construirea fabricii în Turcia.

„Astăzi, sub semnătura liderilor de grup PSD din Cameră şi Senat, a fost depus în atenţia Birourilor permanente reunite un proiect de declaraţie a Parlamentului pentru sprijinirea demersurilor pentru atragerea investiţiei grupului Volkswagen în România. De ce se întâmplă lucrul acesta? Pentru că în spaţiul public au apărut în ultima perioadă discuţii despre această investiţie strategică. Am fost extrem de activi, am fost întotdeauna cu cel puţin o lună şi jumătate, dacă nu două, în faţa tuturor competitorilor când am făcut lobby-ul necesar pentru ca această investiţie să fie în România. Procesul de selecţie a locaţiilor a fost unul transparent. Şase locaţii au intrat într-o listă scurtă, apoi două. Şi a fost selectată una. A existat grup de lucru interministerial care a lucrat la oferta de ţară şi dintre statele membre UE vă pot spune că este cea mai competitivă ofertă”, a declarat Radu Ştefan Oprea.

El a mai precizat că reprezentanţii autorităţilor române şi cei ai VW au avut o şedinţă de lucru la Arad, unde a fost prezentat potenţialul zonei respective, iar ulterior Guvernul a transmis oferta de ţară. Totodată, a arătat că VW are deja o listă scurtă cu amplasamente vizate, iar România şi Bulgaria figurează pe această listă. Radu Ştefan Oprea a adăugat însă că, în cazul României, zona luată în calcul este una cu „intensitate a ajutorului de stat, în conformitate cu normele europene”, mai mare decât cea din Bulgaria.

„Într-o primă etapă a fost selectată Turcia, pentru că au făcut o ofertă care nu putea să fie egalată de către un stat membru. Avem anumite rigori pe care trebuie să le îndeplinim, însă au fost declaraţii publice referitoare la faptul că în acest moment dezvoltarea proiectului în Turcia este îngheţată. Şi atunci, credem că o astfel de declaraţie a Parlamentului, în această etapă în care se află România astăzi din punct de vedere al democraţiei, este foarte utilă, pentru că poate să aducă acea capacitate instituţională de a ne poziţiona, din nou, pentru această investiţie”, a spus Radu Ştefan Oprea.

Pe de altă parte, el a subliniat că, atunci când este vorba despre proiecte strategice, reprezentanţii României trebuie să vorbească „aceeaşi limbă” sau să păstreze confidenţialitatea, dacă acest lucru e necesar.

„Probabil că dacă domnul europarlamentar Falcă nu ar fi venit să facă declaraţii publice, nu aş fi venit şi eu să fac această declaraţie astăzi”, a spus Radu Ştefan Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...