Volkswagen ar putea răscumpăra 115.000 de autovehicule în SUA

Economica.net
07 01. 2016
volkswagen_logo_wallpaper_71054600

Fără a cita sursa informaţiilor sale, publicaţia menţionată susţine că Volkswagen se aşteaptă fie să ramburseze preţul de achiziţie pentru aproximativ 20% din vehiculele diesel implicate în scandal fie să ofere autovehicule noi la un discount semnificativ. În plus, Volkswagen se aşteaptă ca restul autovehiculelor afectate să aibă nevoie de modificări substanţiale, ceea ce va antrena costuri importante cu piesele şi timpul petrecut în service, adaugă Süddeutsche Zeitung.

Luni, Departamentul american al Justiţiei şi-a anunţat intenţia de a cere despăgubiri VW pentru instalarea ilegală a unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Daunele pe care ar urma să le plătească Volkswagen, alături de subsidiarele sale Audi şi Porsche, s-ar putea ridica la miliarde de dolari, a declarat un oficial de la Departamentul american al Justiţiei. Sunt vizate aproape 600.000 de vehicule.

Marţi însă directorul mărcii VW, Herbert Diess, s-a declarat încrezător că grupul auto german va ajunge la un acord cu organismele de reglementare din SUA pentru a face ca 500.000 de vehicule diesel să respecte normele de poluare.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.