Volkswagen are în plan construirea unei noi fabrici în Germania

10 11. 2021
uzina Volkswagen

Volkswagen are în plan dezvoltarea unei noi facilități de producție lângă uzina principală a grupului din Wolfsburg. În noua fabrică va fi asamblat viitorul model electric de serie rezultat din proiectul Trinity.

Deși ar putea modifica și retehnologiza vechea uzină din Wolfsburg, germanii consideră că dezvoltarea unei noi facilități de producție de la zero este mult mai avantajoasă. Conform lui Ralf Brandstaetter, CEO al mărcii Volkswagen, fabrica ar produce aproximativ 250.000 de mașini anual.

Ulterior, odată ce noua uzină va demara asamblarea de vehicule, cea veche va intra într-un proces de modernizare.

„Planificăm construcția greenfield pentru că e mai eficientă și fără limitările structurilor deja existente. Așa câștigăm timp și spațiu pentru a moderniza amplu, treptat, fabrica principală și pentru a crește și producția”, a declarat Ralf Brandstaetter.

Deși nu a făcut o estimare a costurilor necesare dezvoltării noii uzine, șeful mărcii Volkswagen a explicat că urmărește un timp de producție de circa 10 ore per vehicul pentru viitorul model Trinity. O astfel de cadență ar fi similară cu cea a noii uzine Tesla din Gruenheide, lângă Berlin, acolo unde demarează în aceste zile asamblarea Model 3.

Discuțiile despre modurile de a menține competitivitatea uzinelor Volkswagen odată cu trecerea la asamblarea de mașini electrice au dus la creșterea tensiunilor între șeful grupului Volkswagen, Herbert Diess, și liderii sindicatelor susținuți de acționarii principali ai companiei. Diess i-a îndemnat săptămâna trecută pe muncitori să se pregătească pentru reforme rapide pentru a ține pasul cu Tesla.

Herbert Diess a avertizat totodată că Tesla îmbunătățește rapid calitatea mașinilor sale și va reduce radical timpul de producție de la uzina din Gruenheide la doar 10 ore pe mașină. În acest timp principala fabrică de mașini electrice a Volkswagen din Zwickau are nevoie de mai mult de 30 de ore pentru a asambla vehicul. Conform oficialilor Volkswagen cadența va fi crescută anul viitor.

O decizie în privința proiectului noii uzine din Wolfsburg ar putea fi luată în decembrie când vor fi revizuite planurile de investiții ale grupului Volkswagen.