Volkswagen devine acţionar unic al Porsche

Volkswagen va cumpăra, pentru 4,46 miliarde euro, 50,1% din acţiunile Porsche, devenind acţionar unic al producătorului de autoturisme sport după şapte ani de dispute care au îndepărtat două dintre cele mai puternice familii din businessul german, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 06:48
Volkswagen devine acţionar unic al Porsche

VW a reuşit să ajungă la un acord cu autorităţile fiscale, depăşind astfel ultimul obstacol în calea preluării Porsche, a anunţat gigantul auto.

Tranzacţia va fi achitată în cash, pornind de la o valoare de 3,88 miliarde euro a producătorului de automobile sport, la care se adaugă compensaţii în contul dividendelor la care ar fi fost îndreptăţit holdingul Porsche de la divizia auto şi o sumă reprezentând jumătate din sinergiile estimate în urma fuziunii.

Porsche va fi intregrat astfel în portofoliul de mărci al Volkswagen, care deţine producători auto precum Audi, Skoda sau Seat, dar şi constructorul de motociclete Ducati şi producătorii de camioane MAN şi Scania.

Cele două companii au convenit să fuzioneze în 2009, după ce Porsche a ajuns într-o situaţie dificilă, acumulând datorii de peste 10 miliarde euro în urma unei încercări eşuate de a prelua Volkswagen.

Compania holding Porsche, controlată de familia Piech-Porsche, deţine încă 50,7% din acţiunile comune ale Volkswagen.

Acţiunile Volkswagen au crescut cu 11% în acest an, capitalizarea companiei fiind de peste 57 miliarde euro. Porsche are o valoare de piaţă de 12,8 miliarde euro, în urcare cu 1,5% în 2012.

Tentativa de preluare a VW de către Porsche a început în 2005, divizând familiile moştenitoare. Ferdinand Piech, preşedintele board-ului VW, s-a împotrivit intenţiilor vărului său, Wolfgang Porsche, şi a reuşit să împiedice tranzacţia până când tentativa de preluare a eşuat în contextul crizei financiare mondiale, când datoriile constructorului de automobile sport au explodat.

Piech, fost CEO al Volkswagen, ales în aprilie pentru cel de-al treilea mandat de preşedinte al board-ului, şi-a cristalizat în ultimii ani controlul asupra grupului.

Volkswagen este cel mai mare constructor auto din Europa şi şi-a propus să preia, în următorii ani, poziţia de lider mondial, pentru care se bate cu General Motors (SUA) şi Toyota (Japonia).

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...