Volkswagen intenţionează să lanseze un automobil electric de masă
Potrivit unui proiect denumit „Small BEV (Battery Electric Vehicle)”, inginerii de la VW se grăbesc să pună la punct un automobil complet electric de mărimea unui Polo, care ar urma să coste undeva între 20.000 şi 25.000 de euro.
Aceasta înseamnă că va fi mai ieftin decât modelul electric Volkswagen ID.3, care a fost lansat pe piaţă în luna septembrie.
Volkswagen nu a oferit alte detalii cu privire la modul în care ar putea arăta viitorul automobil electric de masă, când ar putea fi lansat şi unde ar putea fi construit.
Grupul auto german estimează că noile ţinte de emisii mai stricte ale Uniunii Europene îl vor forţa să crească proporţia ocupată de vehiculele hibride şi electrice în vânzările sale totale de autoturisme în Europa până la 60% în 2030, de la o ţintă anterioară de 40%.
La începutul acestei luni, Volkswagen şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 miliarde euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.
În prezent, marca VW intenţionează să construiască 1,5 milioane de autoturisme electrice până în 2025.