Volkswagen: Investigaţiile privind falsificarea rezultatelor la testele antipoluare vor dura cel puţin câteva luni

Economica.net
01 10. 2015
vw_wallpaper_by_lembi203_d5q6kkj_23862500

Cu toate acestea, săptămâna viitoare, conducerea companiei va informa opinia publică referitor la soluţiile găsite pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Volkswagen, se arată în declaraţia board-ului.

Frank Witter va fi numit director financiar al grupului german, înlocuindu-l pe Hans Dieter Poetsch, care se va alătura luna viitoare board-ului de supervizare al companiei germane. Frank Witter, în vârstă de 56 de ani, a fost în ultimii şapte ani şeful diviziei financiare a Volkswagen.

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.