Volkswagen negociază achiziţionarea unei participaţii într-o subsidiară Ford

Economica.net
28 03. 2019
volkswagen_ford_57849587483_73714200

Acordul între VW şi Ford de creare a unei companii care va dezvolta vehicule autonome face parte din discuţiile mai ample dintre cei doi producători auto. În 15 ianuarie, Volkswagen şi Ford Motor au anunţat înfiinţarea unei alianţe globale care va combina forţele celor doi producători auto în domeniul vehiculelor comerciale şi camionetelor începând din 2022 şi ar putea face posibilă dezvoltarea în comun a vehiculelor electrice şi autonome, o decizie prin care s-ar putea economisi miliarde de dolari.

Parteneriatul va începe cu vânzarea de vehicule comerciale şi camionete în 2022, dar nu va implica o fuziune sau un schimb de acţiuni, au dat asigurări cei doi producători auto. De asemenea, Volkswagen şi Ford au anunţat că explorează o potenţială colaborare în domeniul serviciilor de mobilitate şi al vehiculelor electrice şi autonome.

„Purtăm discuţii constructive privind preluarea unei participaţii în Argo, divizia Ford pentru conducere autonomă. O companie mixtă pentru a oferi servicii de mobilitate este, de asemenea, o posibilitate. Discuţiile se vor finaliza în următoarele luni”, a afirmat Thomas Sedran, directorul diviziei de vehicule comerciale a Volkswagen.

VW a semnat joi un contract cu Ford pentru a dezvolta un succesor al camionetei sale Amarok. Ford are o platformă pentru camioneta sa Ranger, ceea ce ar putea ajuta VW să-şi reducă costurile.

Companiile Volkswagen şi Ford sunt presate să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW.

Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, Ford a creat anul trecut o divizie separată, cu o valoare de patru miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.

Directorii celor două companii au vorbit recent despre potenţialele economii de costuri în urma adâncirii alianţei, iar oficialii VW au discutat despre posibilitatea de a-şi produce vehiculele la fabricile Ford, în timp ce producătorul auto american ar putea folosi platforma pentru vehicule electrice a grupului german.

Ford are ca obiectiv să cheltuiască 11 miliarde de dolari pentru a dezvolta vehicule electrice în perioada 2015- 2022. De asemenea, va cheltui 800 de milioane de dolari pentru tehnologia necesară maşinilor fără şofer.

Şi Volkswagen are ca obiectiv investiţii de 150 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a dezvolta vehicule electrice şi maşini fără şofer.

Recent, Ford a anunţat formarea unei divizii separate dedicată vehiculelor autonome, unde va investi patru miliarde de dolari până în 2023.

De asemenea, compania va căuta investitori din afară pentru nou formata divizie Ford Autonomous Vehicles LLC, care va fi condusă de vicepreşedintele Sherif Marakby şi va avea sediul în noul campus Corktown din Detroit. În noua entitate va fi inclus şi Argo AI, partenerul din Pittsburgh al Ford pentru dezvoltarea vehiculelor autonome.

Ford vrea să lanseze în 2021 un vehicul comercial autonom.

Producătorii auto din întreaga lume negociază alianţe pentru a împărţi costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. De exemplu, grupul nipon Honda Motor a anunţat că va investi 2,75 miliarde dolari şi va prelua o participaţie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupă de dezvoltarea de vehicule autonome.

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.