Volkswagen pregăteşte planuri pentru a se despărţi de Lamborghini

Economica.net
01 10. 2020
6894637_cool_lamborghini_logo_01801900

„Volkswagen este în mijlocul unui proces de despărţire de Lamborghini şi vrea să organizeze viitoarele acorduri de aprovizionare şi transfer de tehnologie”, a declarat una din surse.0

Lamborghini, marcă italiană de automobile sportive care în prezent este o divizie a Audi, ar putea fi listată parţial, iar Volkswagen va păstra o participaţie de control, a adăugat sursa.

O altă sursă a spus că nu a fost luată încă o decizie oficială cu privire la vânzarea Lamborghini, adăugând că şi calendarul unei eventuale tranzacţii rămâne neclar.

„Acesta este un prim pas care dă VW opţiunea de a lista ulterior divizia”, a precizat cea de-a doua sursă.

O a treia sursă din apropierea discuţiilor a susţinut că viitorul mărcilor Bugatti, Lamborghini şi Ducati a fost discutat cu prilejul unei reuniuni a Consiliului de supervizare de la Volkswagen, care a avut loc vinerea trecută. Tot la această reuniune a fost discutat modul în care ar putea fi electrificate mărcile Lamborghini şi Bugatti prin intermediul unor parteneriate şi investitori.

Oficial, directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, a declarat miercuri că, până la finele acestui an, constructorul auto va anunţa „paşi importanţi” cu privire la viitorul companiei.

Anterior, mai mulţi directori de top de la Volkswagen au dezvăluit că grupul german analizează rolul pe care o serie de mărci, precum Lamborghini, Bugatti şi Ducati, le vor avea în ceea ce priveşte viitorul companiei.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.