Volkswagen: Reparaţii majore pentru 3,6 milioane de vehicule cu motoare diesel de 1,6 litri

Aproximativ 3,6 milioane de vehicule Volkswagen vor trebui să fie rechemate la service în Europa, pentru înlocuirea componentelor motoarelor diesel de 1,6 litri, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Germania, Martin Susteck, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - vin, 09 oct. 2015, 12:13
Volkswagen: Reparaţii majore pentru 3,6 milioane de vehicule cu motoare diesel de 1,6 litri

Volkswagen crede că este suficientă repararea softului la vehiculele cu motoare de 1,2 şi doi litri, dar pentru motoarele de 1,6 litri va fi necesară o adaptare tehnică majoră, a explicat Martin Susteck.

Grupul Volkswagen a recunoscut recent că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Vineri, acţiunile VW au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 2,71%, la 106,30 euro. În condiţiile în care capitalizarea bursieră s-a redus cu aproape 35% de la începutul scandalului, în 18 septembrie, analiştii susţin că statul ar putea interveni dacă acţiunile vor scădea şi mai mult la bursă.

Volkswagen va începe în ianuarie rechemarea la service a vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, operaţiunea urmând să fie finalizată până la sfârşitul lui 2016, a afirmat miercuri noul director general al VW, Matthias Mueller.

Pe lângă repararea celor 11 milioane de vehicule implicate în scandalul vehiculelor echipate cu motoare diesel trucate, Volkswagen se confruntă cu perspectiva unor amenzi care ar putea să se ridice la 7,4 miliarde de dolari numai în SUA, potrivit analiştilor de la firma Sanford C. Bernstein Ltd, precum şi cu pierderea încrederii investitorilor şi consumatorilor.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente
Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reafirmat vineri că se află într-o stare de sănătate perfectă, susţinând că a obţinut din nou punctaj maxim la un examen cognitiv, în......
Turkish Airlines va investi 2,3 miliarde dolari în cel mai mare terminal cargo din lume
Turkish Airlines va investi 2,3 miliarde dolari în cel mai mare terminal cargo din lume
Principala companie aeriană din Turcia, Turkish Airlines, a anunţat vineri că va construi cel mai mare terminal cargo ...
Reţele Electrice România efectuează lucrări de mentenanţă pe 5 şi 8 ianuarie în Corbeanca, Cernica şi Buftea
Reţele Electrice România efectuează lucrări de mentenanţă pe 5 şi 8 ianuarie în Corbeanca, Cernica şi Buftea
Reţele Electrice România va efectua, în perioada 5-8 ianuarie, în câteva localităţi din judeţul Ilfov, mai multe ...
Distrigaz a întrerupt temporar gazele naturale la un imobil din sectorul 3 din cauza unui incident
Distrigaz a întrerupt temporar gazele naturale la un imobil din sectorul 3 din cauza unui incident
Distrigaz Sud Reţele a anunţat, vineri, că a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale a unui imobil situat în ...