Volkswagen se extinde în China, pentru a-şi depăşi rivalii din Japonia
China este cea mai mare piaţă a VW, aproximativ unul din cinci vehicule vândute în statul asiatic fiind produse de compania germană.
Miercuri va fi inaugurată oficial fabrica grupului german Volkswagen din oraşul Foshan din provincia Guangdong, unde deţine o societate mixtă împreună cu compania chineză de stat FAW Group Corp. Uzina poate produce 300.000 de vehicule anual şi recent a început fabricarea modelului restilizat Volkswagen Golf.
Volkswagen, care vinde de asemenea brandurile Audi, Skoda, Lamborghini şi Bentley în China, ar urma să anunţe miercuri planurile de dublare a producţiei la fabrica din Foshan, au declarat surse anonime pentru Reuters. Uzina va începe anul viitor să producă şi modelul Audi A3, susţin sursele.
Expansiunea vine după acordul semnat în mai de cele două companii, prin care capacitatea fabricii va fi majorată la 600.000 de vehicule pe an, cu o investiţie de 15,3 miliarde de yuani (2,50 miliarde de dolari).
Oficialii Volkwagen şi FAW nu au comentat informaţia.
Cota de piaţă a brandului Volkswagen, excluzând brandurile Audi, Skoda, Lamborghini şi Bentley, a urcat la 13,6% în Sudul Chinei, în primul semestru din 2013, de la 11,9% în perioada similară din 2012, conform datelor companiei de consultanţă LMC Automotive. În schimb, brandurile din Japonia, inclusiv Toyota Motor Corp, Honda Motor Co Ltd şi Nissan Motor Co Ltd, s-au confruntat cu o scădere a cotei lor de piaţă la 23,9%, de la 29,8% în primul semestru din 2012.
Extinderea capacităţilor de producţie din Sudul Chinei face parte din strategia Volkswagen de a-şi majora capacitatea anuală în statul asiatic la patru milioane de vehicule până în 2018. Anul trecut, vânzările Volkswagen în China au crescut cu 18,5%, la 2,6 milioane de vehicule.
În mai, Volkswagen a anunţat că va construi o nouă fabrică în Changsha, în provincia Hunan din China, care va avea o capacitate anuală de 300.000 de vehicule şi va începe producţia în 2016.
Volkswagen ar urma să investească în China aproximativ 9,8 miliarde de euro până în 2015, majorându-şi numărul de angajaţi de la 75.000 la 100.000. Pe plan mondial, compania germană avea 552.400 angajaţi la 31 martie 2013.