Volkswagen va construi o uzină pentru producţia de utilitare în Polonia – presă

Economica.net
22 01. 2014
vw_logo_43985000

Până acum, utilitara VW Crafter a fost produsă de Volkswagen în colaborare cu un alt mare grup auto german, Daimler. Însă această colaborare ar urma să se încheie la mijlocul anului 2016, fără a fi prelungită, iar Volkswagen caută de aproximativ un an un nou loc pentru producţia de utilitare mari.

Potrivit ‘Frankfurter Allgemeine Zeitung’, în interiorul companiei Volkswagen decizia pentru Poznan (Polonia) a fost luată deja, dar mai este nevoie şi de aprobarea Consiliului de Supraveghere, care are ultimul cuvânt atunci când este vorba de construirea sau închiderea unor uzine. Cel mai probabil o decizie ar urma să fie anunţată până la conferinţa de presă din 13 martie când VW va da publicităţii rezultatele anuale pentru 2013.

În schimb, un purtător de cuvânt de la Volkswagen a precizat miercuri că nu a fost luată încă o decizie cu privire la locul unde va fi produsă utilitară adăugând că ‘procesul de evaluare continuă’.

‘Frankfurter Allgemeine Zeitung’ susţine că pentru amplasarea acestei uzine Volkswagen a luat în considerare mai multe locaţii din locaţii din Europa de Est şi în Turcia. La final, Poznan (Polonia) a avut câştig de cauză având în vedere baza deja existentă aici.

VW are deja aici o uzină cu 6.800 de angajaţi care asamblează utilitarele mai mici Caddy şi Transporter T5. În plus, se pot obţine sinergii suplimentare cu filiala MAN, care asamblează autobuze la o uzină din Poznan. Noua uzină VW ar urma să aibă o capacitate anuală de producţie de aproximativ 70.000 de vehicule.

Obiectivul strategic al celor de la Volkswagen este ca până în 2018 să devanseze General Motors şi Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare constructor auto din lume.