Volkswagen va face concedieri în Slovacia, pentru prima dată în ultimul deceniu
Volkswagen deţine cea mai mare fabrică auto din Slovacia şi este cel mai mare angajator din sectorul privat.
Aproximativ 500 de angajaţi împrumutaţi în 2016 de la subsidiara din Ungaria a brandului său premium Audi vor fi trimişi înapoi, va fi redus numărul contractorilor şi nu vor fi extinse contractele pe perioadă determinată care expiră. De asemenea, nu există în acest moment planuri de a produce noi vehicule electrice la uzina din Bratislava, a anunţat luni grupul german.
Volkswagen are aproximativ 14.000 de angajaţi în Slovacia, însă producătorul auto german nu a precizat numărul persoanelor care vor fi concediate.
În plus, subsidiara VW din Slovacia va reduce numărul schimburilor la unităţile unde se produc SUV-uri şi maşini de familie mai ieftine, inclusiv Volkswagen e-up!, singurul model electric care se produce în prezent în Slovacia.
În 2017, Volkswagen s-a confruntat în Slovacia cu prima grevă a angajaţilor, care au obţinut unele din cele mai mari salarii în rândul producătorilor auto ce au fabrici în această ţară. Totuşi, ei câştigă mult mai puţin decât angajaţii Volkswagen din Germania.
Şi subsidiara Kia din Slovacia a anunţat că-şi va reduce anul acesta numărul de angajaţi, pentru prima dată de când şi-a deschis o fabrică aici, în 2006.
Producţia auto a Slovaciei a atins în 2018 un nivel record, peste un milion de vehicule ieşind de pe porţile fabricilor Volkswagen, Kia Motors, PSA şi Jaguar Land Rover.
Alexander Matusek, preşedintele Asociaţiei Auto Slovace (ZAP), estimează că anul acesta vor fi fabricate în Slovacia aproximativ 1,15 milioane de maşini, după ce la sfârşitul lui 2018 a demarat producţia la noua uzină a grupului Jaguar Land Rover din Nitra.
Producţia auto este responsabilă pentru 44% din industria Slovaciei, precum şi pentru 35% din exporturile ţării. De asemenea, acest sector asigură un loc de muncă pentru mai mult de 200.000 de angajaţi.