Volkswagen va investi 73 miliarde de euro în automobile electrice şi software auto în următorii cinci ani

Economica.net
13 11. 2020
vw_438825_960_720_80569000

Volkswagen a precizat că în următorii cinci ani va cheltui 73 miliarde de euro pentru investiţii în automobile electrice, conducere autonomă şi tehnologii digitale, adică aproximativ jumătate din bugetul său total de investiţii, în valoare de 150 de miliarde de euro până în 2025. Comparativ, în planul pe 5 ani anunţat anul trecut investiţiile în noile tehnologii erau planificate la 60 de miliarde de euro, sau 40% din bugetul total de investiţii.

„Transformarea companiei şi a mărcilor sale precum şi accentul strategic pe zonele cheie ale mobilităţii vor fi implementate în mod constant”, a informat preşedintele Volkswagen, Hans Dieter Poetsch.

Directorul general de la Volkswagen, Herbert Diess a anunţat şi el luna trecută că grupul îşi va modifica strategia în ideea de a menţine elanul investiţiilor pentru dezvoltarea de automobile electrice şi autonome chiar dacă Volkswagen încearcă să recupereze veniturile pierdute din cauza pandemiei de coronavirus.

Conform planului prezentat vineri, Volkswagen îşi va dubla cheltuielile pentru digitalizare până la 27 miliarde euro, în încercarea de a dezvolta un sistem de operare software destinat autovehiculelor. Aproximativ 35 de miliarde de euro vor fi investite în vehicule electrice şi alte 11 miliarde de euro pentru dezvoltarea de noi vehicule hibride.

Volkswagen susţine că va lansa 70 de vehicule electrice până în 2030, dintre care 20 sunt deja în producţie.