Volkswagen va menţine nivelul investiţiilor în Rusia

Economica.net
20 03. 2014
vw_logo_43985000_71028500

Uniunea Europeană va extinde lista cu personalităţi ruse şi ucrainene proruse vizate de interdicţia privind vizele şi de blocarea bunurilor, a anunţat joi cancelarul german, Angela Merkel, lăsând, totodată, deschise porţile pentru sancţiuni economice în cazul escaladării situaţiei.

‘Cred că nu ar trebui să ne reducem activităţile în Rusia din cauza turbulenţelor’, a declarat, pentru Reuters, directorul general al VW.

În perioada 2006 – 2013, grupul german a cheltuit în Rusia un miliard de euro (1,4 miliarde de dolari), iar în decembrie 2012 a anunţat că va investi încă 840 milioane de euro până la sfârşitul lui 2015. Rusia este a şasea mare piaţă a VW.

În prezent, Volkswagen construieşte o nouă fabrică de motoare la Kaluga, unde are deja peste 5.100 de angajaţi la fabrica de asamblare care produce modele VW şi Skoda.

Compania are ca obiectiv majorarea vânzărilor pe piaţa rusă cu peste 60%, la 500.000 de vehicule, de la 303.000 anul trecut.

Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devanseze General Motors şi Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume.

Şi directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, a afirmat săptămâna trecută că este decis să menţină puternice legăturile dintre Europa şi Rusia, în ciuda crizei din Crimeea.

În condiţiile în care Rusia a devenit un partener – cheie pentru multe state europene, mai ales în sectorul energetic, şeful SocGen se aşteaptă ca orice sancţiuni la adresa Rusiei să fie limitate, deoarece ambele regiuni ar avea prea mult de pierdut.

‘Scenariul meu central îl reprezintă sancţiunile limitate, care, desigur, creează incertitudini pentru moment. Ele pot crea, pentru o scurtă perioadă de timp, acces mai redus la pieţele internaţionale’, a afirmat Frederic Oudea pentru CNBC.

Acesta a adăugat: ‘Esenţial este că pot confirma angajamentul meu pe termen lung, deoarece viziunea mea strategică este că va rămâne o legătură solidă cu Europa’.

Şeful SocGen nu crede că banca franceză va avea de suferit de pe urma potenţialelor sancţiuni impuse Rusiei: ‘Nu cred asta. Aşa cum am declarat, nu este scenariul meu de bază. Cred că sancţiunile vor fi destul de limitate, deoarece statele occidentale şi Rusia ar avea de suferit în urma impunerii unor sancţiuni relativ mari’.