Volkwagen Golf II împlineşte 30 de ani

Economica.net
16 10. 2013
vw_golf_mk2_gti_73797300

Premiera mondială a modelului Volkswagen Golf Mk2 a avut loc la salonul Frankfurt Motor Show, în septembrie 1983. Maşina a ieşit pe piaţă o lună mai târziu. Golf MK2 a avut un succes comercial mai mare decât predecesorul MK1. Dimensiunile au fost mai mari, dotările mai generoase, iar MK2 a devenit o maşină mai bună, mai modernă, mai performantă.

Volkswagen Golf MK2 (Typ 19E până în 1991 şi Typ Typ 1G, după aceea) a fost a doua generație a modelului de autoturisme Volkswagen Golf. Modelul a fost produs în variante cu 3uşi, cu 5 uși, cabriolet,  Mountain (SUV) şi pick-up, până la sfârşitul anului 1992.

În total, s-au produs 6.300.987 de exemplare, în Germania, Franta, Ţările de Jos, Marea Britanie, Spania, Austria, Australia, Elvetia, Finlanda, Japonia, Mexic și SUA. Volkswagen a produs şi o varianta Mountain (7.000 de exemplare) care beneficia de tracţiune integrală, gardă la sol mult mai mare şi echipamente specifice unui SUV. Golf MK2 a fost primul model Golf cu tracţiune integrală.