Volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,3% în primele două luni – INS

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul s-a majorat, în primele două luni ale anului, cu 8,3%, faţă de intervalul similar din 2017, în special datorită vânzărilor înregistrate la produsele nealimentare, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Economica.net - J, 05 apr. 2018, 07:38
Volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,3% în primele două luni - INS

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – februarie, în marja de creştere înregistrată ca serie brută, vânzările de produse nealimentare s-au majorat cu 11,1%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 8,2%, respectiv comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate cu 3,7%.

Totodată, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 8,7%, datorită rezultatelor consemnate în vânzările de produse nealimentare (+11,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8,4%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,9%).

Datele INS arată că, în februarie 2018 versus februarie 2017, afacerile din comerţul cu amănuntul au înregistrat o creştere de 5%, ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8%) şi la vânzările de produse nealimentare (+5%). Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,5%.

În acelaşi timp, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată, s-a majorat cu 6,6%, iar vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 8%, vânzările de produse nealimentare cu 7,5% şi cele din comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate cu 0,8%.

La nivel comparativ februarie – ianuarie 2018, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a scăzut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, cu 3,4%, respectiv 2,3%.

Te-ar mai putea interesa și
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. Deși numele viitorului chiriaș nu a fost făcut public, Economica.net......
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor meteorologice extreme
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor ...
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță avizări de daune record în primele șase ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de ...
Lanțul Treevi Pizza Al Taglio deschide primul său restaurant din Timișoara, în Iulius Town Mall
Lanțul Treevi Pizza Al Taglio deschide primul său restaurant din Timișoara, în Iulius Town Mall
Treevi Pizza Al Taglio, brandul specializat în pizza artizanală romană la felie, își continuă expansiunea la nivel ...