Volumul cifrei de afaceri în comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut cu 4,5%, în zece luni

Economica.net
10 12. 2012
yamaha_yzf_r1_1111111111111111111111111_27277500

‘Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de perioada 1.I-31.X.2011, atât ca serie brută cu 1,2% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,2%’, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, în luna octombrie 2012, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 12,2% şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,4%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 2,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%.

‘Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut atât ca serie brută cu 6,6% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 11,6%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de luna corespunzătoare a anului precedent atât ca serie brută cu 4,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,9%’, informează Institutul Naţional de Statistică.

În ceea ce priveşte volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna octombrie 2012, comparativ cu luna precedentă, aceasta a înregistrat o creştere cu 12,2%, datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+17,5%), la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+15,4%) şi comerţul cu autovehicule (+8,6%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 3,5%.

‘Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2012, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 3,4%’, se mai arată în document.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna octombrie 2012 faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o creştere cu 2,9%, provenită de la creşterile înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+15,7%) şi la activităţile de spălare,

curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+10,7%). Scăderi s-au înregistrat la activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (-3,4%), la activităţi ale agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-2,8%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-2,4%).

Volumul cifrei de afaceri la serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna octombrie 2012 faţă de luna precedentă, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 2,7%.

‘Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-31.X.2012 a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,2% mai mică comparativ cu perioada 1.I-31.X.2011, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,8%) şi activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (-1,3%). Creşteri s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+21,0%), la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+9,3%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,2%)’, arată datele INS.

Potrivit acestora, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 10 luni a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,2% mai mică comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.