Volumul creditelor neperformante va continua să crească în lipsa împrumuturilor noi – CITR

Creditele neperformante vor continua să crească dacă expunerea băncilor se menţine scăzută, deoarece companiile care trec printr-un proces de restructurare nu pot fi menţinute pe piaţă fără acces la "bani proaspeţi", potrivit lui Andrei Cionca, founding associate Casa de Insolvenţă Transilvania.
Economica.net - J, 27 iun. 2013, 09:33
Volumul creditelor neperformante va continua să crească în lipsa împrumuturilor noi - CITR

„Potrivit datelor BNR, în timp ce expunerea băncilor rămâne constantă sau chiar se reduce, nivelul creditelor restante creşte constant. Nu putem însănătoşi o companie dacă nu ajunge la «fresh money» (bani proaspeţi, n.r.). După ce ai restructurat compania, când trebuie repornită nu găseşti fresh money. Scăderea expunerii băncilor va duce la creşterea volumului creditelor neperformante”, a spus Cionca la o conferinţă pe tema insolvenţei.

Totodată, reprezentantul CITR a adăugat că în lipsa surselor de finanţare, aceste companii sunt ţinte ieftine de preluare de către competitori străini.

El a reiterat iniţiativa companiei pe care o reprezintă de a crea un fond care să investească în companiile în restructurare, cu un capital iniţial de 10 milioane de euro.

„Vom avea astfel acces la bani. În prezent suntem într-un cerc vicios, chiar dacă restructurezi nu ai capitalul de care ai nevoie. Totodată, se pot face retructurări şi în afara insolvenţei”, a explicat Cionca.

Potrivit datelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, prezentate de Cionca, la finele lunii martie masa credală naţională, adică valoarea datoriilor la nivel naţional, se ridică la 131,67 miliarde de lei, respectiv 30 miliarde de euro.

„Este o sumă impresionantă care ne determină să găsim soluţii astfel încât să se diminueze. Trebuie analizat cât din această sumă este expunere pe stat şi dacă ne uităm că doar din Oltchim şi Hidroelectrica cumulează circa 1,5 miliarde de euro”, a adăugat reprezentantul CITR.

El a arătat că având în vedere companiile pe care le are în portofoliu CITR, cu active de circa 500 milioane de euro şi datorii de 2 miliarde de euro, gradul de acoperire a datoriilor din active a companiilor în insolvenţă se ridică la 25%, nivel similar cu cel din Uniunea Europeană.

„Dacă gradul de acoperire a datoriilor din active este similar cu cel din UE, mult mai redusă este rata de succes în România faţă de cea din UE, respectiv 4-6% faţă de 20% şi asta din cauza mecanismelor de restructurare mult mai dezvoltate în Europa”, a adăugat Cionca.

Astfel, în România, din 30.000 de insolvenţe, doar 1.000 de firme sunt restructurate, restul sfârşind în faliment.

Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în prezent la buletinul procedurilor de insolvenţă sunt înregistrare 126.219 de dosare de insolvenţă finalizate şi în derulare, în diverse stadii, din care 92.589 de proceduri de faliment.

Domeniile de activitate afectate au fost construcţiile, industria prelucrătoare, comerţul cu ridicata, transporturile, hoteluri şi restaurante, imobiliare şi agricultura.

În 2013, până în prezent, potrivit ONRC au fost înregistrate 12.798 de insolvenţe, din care peste 9.900 falimente.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...