Volumul tranzacţiilor cu terenuri agricole va creşte în 2014 – avocat
„Estimez că va creşte volumul tranzacţiilor ca urmare a dezvoltării fireşti a acestei pieţe. (…) Toată lumea se teme că de la 1 ianuarie 2014 vor veni ungurii, austriecii sau arabii să cumpere terenuri în România. Cei care au vrut terenuri în România le-au cumpărat deja. Nu cred că va avea un impact atât de puternic (liberalizarea pieţei funciare – n.r.)”, a arătat Ionescu, prezent la conferinţa ZF Agribusiness.
El consideră că proiectul de lege care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către persoanele fizice a fost elaborat cu bună intenţie, dar „prost făcut”, netransparent, impune condiţii nejustificate pentru a avea acces la proprietate, limitează dezvoltarea urbană, stimulează rolul intermediarilor, în dauna micilor proprietari, şi prezintă vicii de constituţionalitate.
Piaţa funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii din UE.
Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Agriculturii, persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan şi pentru a cumpăra, cetăţenii români sau cei din UE, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să dovedescă că au cunoştinţe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector.
Ionescu a a arătat că una din principalele probleme la efectuarea tranzacţiilor este fragmentarea proprietăţii.
„Una din principalele probleme cu care ne confruntăm este fragmentarea proprietăţii. Din cele 3,85 milioane de ferme din România, peste 93% exploatează mai puţin de 5 hectare”, a explicat avocatul.
El a menţionat printre soluţiile la această problemă scutirea de taxe şi reducerea onorariilor notariale pentru operaţiunile cadastrale şi de schimb de terenuri agricole.