Voluntarii proiectului „Pădurea de mâine” au plantat peste 21.000 de copaci pe un teren forestier din Suceava

Economica.net
14 11. 2017
voluntari_64013300

În anii ’90, 4,7 hectare de pădure au fost rase de pe faţa pământului la Solca, iar retrocedările în etape şi fragmentarea proprietăţii au dus la degradarea pădurilor. Pădurea nu s-a refăcut în mod natural iar proprietarii nu au avut fondurile necesare pentru reîmpădurire. Acolo unde pădurea a murit din cauza tăierilor haotice, voluntarii proiectului „Pădurea de mâine” au plantat peste 21.000 de arbori.

100 de voluntari de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, comunitatea locală, Universitatea Ştefan cel Mare” din Suceava, Ocolul Silvic Solca, şi de la fabricile Holzindustrie Schweighofer din Rădăuţi şi Siret au strâns rândurile pentru a reda viaţa pădurii din Solca.

Compania Holzindustrie Schweighofer va investi 1 milion de euro pentru plantarea a tot atâţia puieţi, materiale necesare plantării, logistică, voluntari şi specialişti pe durata celor 7 ani ai proiectului. Lucrările de completare şi întreţinere vor fi supervizate până în anul 2023 pentru a asigura refacerea completă a pădurii replantate.

„Pădurea de mâine” este un proiect multianual elaborat de Asociaţia Administratorilor de Păduri şi de Universitatea Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer. Proiectul răspunde unei nevoi urgente de reîmpădurire a terenurilor private.