Vom avea o biobancă de probe de la pacienţi cu cancer pentru analiza factorilor de risc genetici asociaţi

Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' a lansat vineri un proiect de înfiinţare a unei biobănci care să conţină probe biologice de la 4.300 de pacienţi români cu diferite tipuri de cancer, precum şi date demografice, clinice şi despre stilul de viaţă al acestora.
Economica.net - vin, 05 sept. 2014, 14:24
Vom avea o biobancă de probe de la pacienţi cu cancer pentru analiza factorilor de risc genetici asociaţi

Proiectul, intitulat ‘RomCan‘, va fi realizat în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, deCODE Genetics din Islanda şi Universitatea Reykjavik şi are ca obiectiv catalogarea variaţiei genetice în probele biologice stabilite.

Totodată, ‘RomCan’ va ajuta clinicienii să înţeleagă mai bine natura testelor genetice şi informaţiile pe care le generează, dar şi implicaţiile etice, legale şi sociale ce trebuie abordate atunci când se recomandă un test.

‘În 2012, peste 78.000 de cazuri de cancer au fost descoperite în România şi au murit în acea perioadă circa 48.000 de pacienţi. Cancerul de sân, colon, rectal, pulmonar şi de prostată reprezintă mai mult de jumătate din numărul de cancere din ţara noastră. Nu avem statistici foarte clare în ţara noastră în ceea ce priveşte cancerul. Probabil că în viitor, cu acest card electronic, se va şti mai exact câţi pacienţi au această patologie, câţi mor de această patologie. Dacă nu ştim câţi bolnavi avem, există lipsuri în a şti care factori de mediu influenţează apariţia cancerului şi ce factori genetici pot să ducă la dezvoltarea unui cancer’, a explicat directorul coordonator al proiectului, prof. dr. Viorel Jinga, la conferinţa de lansare a proiectului.

Potrivit lui, prin acest proiect vor fi evaluaţi factorii de risc genetici asociaţi cu tipurile de cancer în România.

‘Vom şti ce variaţie genetică are un pacient, ştim dacă este mai agresivă boala la acest pacient şi atunci trebuie să luăm nişte măsuri mai radicale de tratament la acel pacient. Vom încerca să vedem dacă există diferenţe de modificări genetice la populaţia română şi de etnie romă. Având mulţi pacienţi de această etnie, nu ştim dacă incidenţa este diferită la aceste două populaţii’, a precizat prof. dr. Viorel Jinga.

Această biobancă, a adăugat coordonatorul proiectului, va conţine ADN-ul a 4.300 de pacienţi.

‘Vom recolta ADN-ul fiecărui pacient, va fi izolat în Islanda la deCODE şi ne trimit ADN-ul izolat şi se va face o biobancă cu ADN-ul acestor pacienţi. Vor fi 4.300 de pacienţi bolnavi de cancer pulmonar, cancer de prostată, 600 de cancer colo-rectal, 300 de cancer de sân. Dacă în viitor vom observa o mutaţie la aceşti pacienţi, intrăm în biobancă, luăm probele şi vedem dacă acea mutaţie se regăseşte la pacienţii noştri. Că în viitor va fi un test genetic foarte important care să arate riscul de apariţie al bolii şi de evoluţie a afecţiunii. Vom cataloga variaţia genetică la aceşti pacienţi şi vom vedea care ar fi riscurile’, a susţinut prof. dr Jinga.

La 100 de pacienţi – 50 cu cancer de sân şi 50 cu cancer colo-rectal – se va face determinarea genomului întreg pentru a vedea care sunt factorii de risc.

‘Pe termen lung, dacă se va continua cercetarea, vom vedea în final poate nişte cazuri epidemiologice şi genetice astfel încât să poată fi luate măsuri de decizie politică de sănătate publică. De exemplu, să se poată face studii genetice ale acestor pacienţi pentru a şti dacă pot fi trataţi mai agresiv sau conservator. Grantul stimulează cercetare multidisciplinară. Avem incluse în proiect mai multe echipe pe aceste tipuri de cancere. Este vorba de Clinica de Chirurgie Toracică de la Institutul ‘Marius Nasta’, Clinica de Urologie de la Institutul ‘Teodor Burghele’, Clinica de gastroenterologie de la Spitalul Militar Central, Clinica de Chirurgie de la ‘Sfânta Maria’ şi Clinica Chirurgie 3 de la Spitalul Universitar Urgenţă Bucureşti.

Durata proiectului este de 34 de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Ordonanţa trenuleţ – Măsurile vor avea un impact între 125 şi 130 de miliarde lei, în 2025
Ordonanţa trenuleţ – Măsurile vor avea un impact între 125 şi 130 de miliarde lei, în 2025
Impactul financiar al măsurilor prevăzute în "ordonanţa trenuleţ" va fi între 125 şi 130 de miliarde lei, în 2025, o estimare exactă a venitului potenţial care poate să vină din impozitul......
Ce spune ministrul Finanțelor despre creştere impozitului pe dividende la 10%
Ce spune ministrul Finanțelor despre creştere impozitului pe dividende la 10%
Impozitul pe dividende a crescut de la 8% la 10%, aceasta fiind în continuare o cotă atractivă pentru investitorii străini ...
Ministrul Finanţelor: Vom face tot posibilul să construim bugetul 2025 fără majorarea TVA şi a impozitului pe venit
Ministrul Finanţelor: Vom face tot posibilul să construim bugetul 2025 fără majorarea TVA şi a impozitului pe venit
România nu-şi mai permite derapaje anul viitor, iar ceea ce se va propune prin buget va trebui respectat ca atare, consideră ...
SUA anunţă un ajutor bugetar de 3,4 miliarde de dolari pentru Ucraina, în plus faţă de ajutorul militar
SUA anunţă un ajutor bugetar de 3,4 miliarde de dolari pentru Ucraina, în plus faţă de ajutorul militar
Statele Unite vor furniza Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de 3,4 miliarde de dolari, a anunţat luni secretara Trezoreriei ...