Vom inaugura noua centrală pe gaze de la Iernut în decembrie – Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă ca sigură finalizarea centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut în luna decembrie a acestui an.
Mihai Nicuţ - vin, 17 mai 2024, 11:01
Vom inaugura noua centrală pe gaze de la Iernut în decembrie – Sebastian Burduja

“Avem totul în grafic pentru centrala de la Iernut. Am discutat zilele trecute cu contractorul, firma Duro Felguera, și la început de decembrie ne pregătim să fim acolo și să marcăm în sfârșit această investiție. Vom avea finalizată o investiție extrem de importantă, care este în inima țării, în inima Sistemului Energetic Național – și cred că mai ales domnul Ivan (Virgiliu Ivan, șeful Dispeceratului Energetic Național – n.red.) este bucuros”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la o dezbatere oragizată de publicația Focus Energetic.

Ministrul, acum autosuspendat din funcție până la data alegerilor locale, a mai spus că și centrala pe gaze în ciclu combinat de la Mintia este în grafic, iar în prima jumătate a anului 2025 va fi operațională prima fază de 1.200 MW.

Lucrările la centrala pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, de 430 MW, au fost re-demarate în august 2023, după ce Romgaz și compania spaniolă Duro Felguera au semnat un nou contract pentru restul de executat din centrală, deblocând practic proiectul, după ce acum aproape trei ani compania de stat reziliase contractul cu asocierea Duro Felguera-Romelectro, pentru că nu s-au respectat termenele contractuale.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată din Planul Naţional de Investiţii.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată parțial din Planul Naţional de Investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
România vrea să participe la reconstrucția Ucrainei
România vrea să participe la reconstrucția Ucrainei
România și Polonia împreună cu alte cancelarii puternice din Uniunea Europeană se află la masa discuțiilor și deciziilor concrete în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei, spune Bogdan......
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, miercuri, că este o tâmpenie propunerea de a fi interzis TikTok ...
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Pentru a reuși să scapi de plata comisioanelor la retragerea de numerar cu cardul de Banca Transilvania de la bancomatul ...
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm societatea și economia
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm ...
Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România, preşedinte al grupului eMAG, consideră că e ...