Anul acesta este cel de-al cincilea de recesiune pentru Grecia. Ajustarea fiscală – prin creşterea taxelor şi impozitelor şi tăierea cheltuielilor – începută în 2010 a făcut ca ultimii doi ani să fie deosebiţi de grei pentru economia elenă. În 2011 economia a căzut cu 7%. Rata şomajului a trecut de 20%, în timp ce peste jumătate dintre tinerii greci nu au un loc de muncă.
Pentru că nu îşi poate finanţa datoria încă imensă de pe pieţe, Grecia este sub asistenţa financiară a ţărilor din zona euro şi a Fondului Monetar Internaţional.
Atena a trebuit să îşi asume ţinte dure pentru cheltuielile bugetare în perioada 2012-2020 pentru ca UE şi FMI să îi acorde un nou împrumut de 130 de miliarde de euro – bani necesari în cea mai mare parte pentru plata creditorilor privaţi -, în completarea celui de 110 miliarde de euro din 2010.
Se pare că acestea nu sunt suficiente şi că noul guvern elen, care se va forma după alegerile din mai, va trebui să ia noi măsuri de austeritate pentru a atinge ţintele de deficit dictate de Troika UE/FMI/BCE, ţinte la care majoritatea parlamentară a aderat.
Un raport al Comisiei Europene, obţinut de Reuters, arată că în 2012 Grecia va atinge un excedent primar – raportul dintre venituri şi cheltuieli înainte de plata împrumuturilor – de 1% din produsul intern brut, ceea ce este în linie cu planurile cancelariilor Occidentale.
Din 2013 şi 2014 situaţia va deveni însă din nou dramatică, CE estimând că bugetul va înregistra un deficit cumulat pe cei doi ani de 5,5% din PIB, în locul unui excedent de 1,8%, respectiv 4,5%. Aceste ţinte sunt importante pentru că ele condiţionează acordarea tranşelor de împrumut. Altfel spus, dacă Atena nu se încadrează în ele, rămâne fără bani de la creditorii instituţionali.
Pentru evitarea acestei situaţii, CE cere identificarea unor noi zone din care se poate tăia, pentru că de creşterea taxelor nu se mai poate vorbi, iar la reducerile pe orizontală s-a ajuns la limită. Dă şi câteva exemple de capitole bugetare de unde se poate începe treaba: pensiile şi asistenţa socială, apărarea (Grecia are în continuare una dintre cele mai mari alocări de la buget pentru Armată din UE, în condiţiile în care încă sunt tensiuni cu vecinii săi), medicamentele şi spitalele.
Chiar dacă pare negru, scenariul este oarecum optimist, în sensul că birocraţii europeni se bazează pe faptul că fiscul elen va creşte colectările la buget şi va câştiga războiul cu evaziunea – deşi nu există un istoric care să dovedească faptul că asta chiar se poate întâmpla.
Probabil că în multe dintre zonele indicate pentru sacrificiile bugetare sunt neregului importante. Însă cineva trebuie să îşi asume noile tăieri, în condiţiile în care Antonis Samaras, liderul partidului socialist şi mare favorit pentru funcţia de premier, a declarat, după ce a votat pentru austeritate în parlament, că are de gând să renegocieze acordul cu Troika după alegeri. Şi la acel moment nu se cereau măsuri adiţionale de austeritate.
E posibil ca liderii euro să considere că într-un an sau doi lucrurile o să se aşeze – după ce sistemul bancar a fost umplut de bani de la BCE – şi că Grecia poate fi îndepărtată din zona euro sau cel puţin adusă în pragul în care să plece singură.