Vor plăti impozit pe cifra de afaceri în România și comercianții străini de produse petroliere și gaze care nu au sediu în România

Impozitul minim de 0,5% pe cifra de afaceri plătit de companiile din sectorul de petrol și gaze este extins și la firmele străine care nu au sediul în România, dar fac comerț în România, dacă o propunere de modificare a Codului Fiscal elaborată de Ministerul de Finanțe va fi adoptată.
Mihai Nicuţ - joi, 23 ian. 2025, 15:05
Vor plăti impozit pe cifra de afaceri în România și comercianții străini de produse petroliere și gaze care nu au sediu în România

Ministerul de Finanțe a elaborat un proiect de modificare a Codului Fiscal prin care extind baza de aplicare a impozitului minim de 0,5% pe cifra de afaceri al companiilor din sectorul de petrol și gaze, care este deja în vigoare.

Modificarea de substanță este că vot plăti acest impozit minim de 0,5% și companiile străine care fac comerț cu petrol, gaze sau carburanți în România (importă sau exportă) dar care nu au sediul permanent în România. Astfel, unii dintre traderii de astfel de produse, care în teorie nu plăteau impozit pe profit aducând în România astfel de produse energetice sau cumpărând din România aceste produse, vor plăti acum un impozit de 0,5% din veniturile pe care le încasează din aceste tranzacții.

Iată modificarea care va fi opereată în Codul Fiscal:

La articolul 46^2, după alineatul (1) se introduc șase noi alineate, alin. (1^1) – (1^6), cu următorul cuprins:

„(1^1) Persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, care nu au înregistrat un sediu permanent în România, datorează impozit specific pe cifra de afaceri, calculat potrivit alin. (2). În acest caz, indicatorul VT, prevăzut la alin. (2), reprezintă veniturile realizate din livrările/prestările de servicii pe teritoriul României, respectiv din livrările de pe teritoriul României, corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1^2), stabilite pe baza valorii înscrise în declarația vamală sau în documentele care atestă livrările intracomunitare. În sensul prezentului alineat, livrarea de pe teritoriul României înseamnă orice operațiune care presupune scoaterea bunurilor de pe teritoriul României.

(1^2) Codurile CAEN corespunzătoare activităților, principale sau secundare, desfășurate în sectoarele petrol și gaze naturale sunt următoarele:

– 0610 – „Extracția petrolului brut”;

– 0620 – „Extracția gazelor naturale”;

– 0910 – „Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale”;

– 1920 – „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”;

– 3522 – „Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte”;

– 3523 – „Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte”;

– 4671 – „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”, respectiv 4681 – „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”, după caz;

– 4730 – „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate”, respectiv „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule”, după caz;

– 4950 – „Transporturi prin conducte”.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...