„Vorbitor”: Un documentar românesc despre poveştile de dragoste ale deţinuţilor din ţară

În data de 15 decembrie, ora 20:00, puteţi viziona în premieră şi exclusivitate, o nouă producţie originală HBO, documentarul regizat de Radu Muntean şi Alexandru Baciu.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 12:32

Vorbitor urmăreşte poveştile mai multor deţinuti aflaţi în diferite penitenciare din ţară, care şi-au găsit partenerul de viaţă în timpul executării pedepsei.

“Fără pretenţia de a fi descoperit răspunsul, Vorbitor încearcă să pună o întrebare: cum e posibil ca doi oameni, care nu s-au văzut vreodată, să-şi poată scrie într-o scrisoare: «Te iubesc foarte mult. Esti viaţa mea!». Intenţia noastră nu a fost să-i judecăm pe cei care apar în film, ci să vorbim cu oameni care nu mai au nimic de pierdut şi pentru care dragostea, sau simpla certitudine că cineva se gândeşte la ei, reprezintă poate singura speranţă într-un viitor mai bun.”, au declarat regizorii.

„Şi de această dată, HBO România aduce în faţa publicului subiecte provocatoare şi emoţionante. Continuăm să ne implicăm activ în susţinerea filmului românesc şi să le oferim abonaţilor noştri producţii de calitate, realizate în colaborare cu nume consacrate din industria cinematografică din România.”, a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.

Documentarul a fost filmat în 9 penitenciare din ţară: Penitenciarul Băcau, Penitenciarul Colibaşi, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Târgşor, Penitenciarul Târgu Jiu, Penitenciarul Tulcea, Penitenciar Galaţi şi Penitenciarul Giurgiu, şi are în prim plan poveştile de dragoste a unor cupluri aflate în detenţie.

Până în acest moment HBO a produs în România opt documentare originale: Nunţi, muzici şi casete video (r. Tudor Giurgiu), Apocalipsa după şoferi (r. Alexandru Solomon), Australia (r. Claudiu Mitcu), Lumea văzută de Ion B. (r. Alexander Nanau), Circul Vesel (r. Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (r. Matei-Alexandru Mocanu), Victoria (r. Adi Voicu, Ana Vlad), Doina Groparilor (r. Pavel Cuzuioc) şi continuă seria acestora cu premiera producţiei Vorbitor (r. Radu Muntean şi Alexandru Baciu), pe 15 decembrie, ora 20:00.

Vorbitor este un documentar produs de HBO Europa Centrală în România.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord a lansat luni în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două......
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să aducă modificări importante în modul de raportare fiscală ...
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Grupul Geely Holding din China a anunțat duminică că își propune să vândă peste 5 milioane de vehicule anual până ...