Voronin: Republica Moldova poate ajunge în UE doar prin uniunea vamală rusă
Voronin a anunţat că protestele vor continua nu doar pe străzile Chişinăului, ci şi în Parlament. Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi-a exprimat indignarea faţă de decizia guvernanţilor moldoveni de a pleca la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnus fără să ţină cont de opinia poporului şi a Parlamentului.
Mai mult decât atât, Voronin şi-a exprimat speranţa că emisarii de la Bruxelles vor renunţa la ideea asocierii cu Republica Moldova, în contextul în care în Ucraina, vecinul Republicii Moldova, acest demers a suferit un eşec.
„Calea noastra spre UE este posibila doar prin Uniunea Vamala (…), o cale sigură şi efecicentă. Moldova nu este pregatita pentru integrarea europeană”, a mai spus liderul partidului comunist de la Chişinău.
Voronin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de parcursul european al ţării sale, în condiţiile în care Uniunea Europeană este afectată de criză. „Cred că, în 20 de ani, Uniunea Europeană nu va mai exista (…) Moldova nu va deveni niciodata membră a comunităţii. Lucrul cel mai important este să aducem la cunoştinţa poporului această realitate”, a apreciat fostul şef de stat.