Vosganian: Achiziţia petrochimiei Arpechim şi salariile mari au dus Oltchim în insolvenţă

Achiziţia activelor de petrochimie ale Arpechim şi necorelarea dintre evoluţia salariilor şi cea a veniturilor companiei sunt principalele motive pentru care Oltchim este în insolvenţă, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, menţionând că salariul mediu brut este de 4.000 lei pe lună.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 13:13
Vosganian: Achiziţia petrochimiei Arpechim şi salariile mari au dus Oltchim în insolvenţă

Vosganian a prezentat într-o conferinţă de presă concluziile raportul preliminar elaborat de administratorii judiciari şi a arătat că Oltchim are datorii de 800 milioane euro şi un necesar de 200 milioane euro pentru retehnologizare.

„Presiunea totală pe Oltchim este de 1 miliard de euro. Pe lângă datoriile de 800 milioane euro este nevoie de cheltuieli de mediu şi de retehnologizare de 200 milioane euro”, a spus Vosganian.

El a arătat că activele de petrochimie ale Arpechim, cumpărate de Oltchim, necesită investiţii importante.

Alt motiv pentru insolvenţa combinatului este că unele firme sunt şi furnizori şi clienţi ai companiei, a spus ministrul, arătând şi că fostul director general al Oltchim Constantin Roibu şi membri ai familiei acestuia au fost administratori şi acţionari ai companiei.

Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, a declarat la aceeaşi conferinţă că raportul final privind cauzele intrării companiei în insolvenţă va fi prezentat la jumătatea lunii martie şi va face referiri şi la persoanele vinovate de această situaţie, persoane fizice, juridice şi instituţii.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...