Vosganian anunţă demararea strategiei de reindustrializare a ţării

Economica.net
14 03. 2013
vosganian_2_69843700

Vosganian a spus, într-o conferinţă de presă, că parcurile industriale sunt o componentă a strategiei de reindustrializare pe care a început-o la nivel conceptual.

„Pe 28 martie vom avea o primă discuţie cu cei care vor alcătui această strategie. Sunt reprezentanţi ai industriilor, reprezentanţi ai unor mari companii, reprezentanţi ai băncilor, şefi de institute ale Academiei Române, reprezentanţi ai presei şi câteva dintre figurile emblematice din economia României. Sperăm ca până în septembrie să elaborăm o strategie concretă”, a spus Vosganian.

Ministrul Economiei a subliniat că o componentă o constituie parcurile industriale care au ca rol să angajeze forţa de muncă, mai ales în zonele universitare, dar şi să atragă investitori care beneficiază de anumite facilităţi ce ţin de utilităţi, de proximitatea aşezărilor urbane şi centrelor de comunicaţii.

El a spus că la Suceava a fost identificat deja terenul, la Iaşi, de asemenea, a fost identificat un teren din patrimoniul Fortus SA, la Braşov un teren din patrimoniul Rulmentul, la Bucureşti există în lucru un astfel de spaţiu şi că se discută despre extinderi la Ploieşti şi la Cluj-Napoca.

„Încercăm să creăm o hartă a parcurilor industriale în care sperăm că Suceava să fie una din zonele de interes”, a spus Vosganian.

El a arătat că prioritar pentru guvernanţi, pentru a putea garanta o creştere economică în perioada următoare, este să resusciteze interesul investiţiilor străine, menţionând că investiţiile străine s-au prăbuşit de la 9,3 miliarde de euro în 2008 la 1,6 miliarde de euro în 2012.

„Nu putem pune totul pe seama condiţiilor externe. E limpede că şi la nivelul nostru trebuie să existe o modificare de strategie, o deschidere, astfel încât investitorii străini să recapete încredere în mediul de afaceri românesc. Auspiciile nu sunt chiar atât de nefavorabile. Faptul că unele industrii se relocă din vestul Europei poate să fie un avantaj”, a spus ministrul Economiei.

El a spus că a avut contacete în ultimele zile care i-au arătat că există interes pentru România.

„Există interes pentru România, dar acest interes trebuie însoţit de stabilitate şi predictibilitate legislativă, de asemenea anumite facilităţi cum sunt cele legate de parcurile industriale şi o lărgire a pieţei româneşti pentru că investitorii au nevoie şi de capacitate de absorbţie în proximitate”, a spus ministrul.

Vosganian a mai declarat că la minister sunt pregătite şi documente promoţionale în legătură cu atragerea investitorilor străini pentru parcurile industriale şi că se va lucra şi cu administraţia din Suceava privind modul cum va fi inclusă zona în acest proiect.

El a mai spus că nu crede că este nevoie să fie adoptată o legislaţie suplimentară pentru parcurile industriale, dar că se poate discuta, pentru companii de impact despre ajutor de stat.

„Principalul instrument este ajutorul de stat. Dacă vom reuşi să aducem la Suceava o investiţie de impact şi care să poată argumenta cu numărul de locuri de muncă şi cu cifra de afaceri utilizarea acestui instrument, noi nu vom ezita să o facem”, a spus Vosganian.

Parcul industrial din Suceava urmează să fie amenajat prin folosirea unei suprafeţe de teren de 150 de hectare amplasată în apropierea societăţii de termoficare Termica SA, zonă în care se află utilităţi, cale ferată şi este înconjurată de drumuri de acces.