Vosganian: Companii mari din domeniul industriei chimice, interesate de Oltchim

Câteva companii importante din domeniul industriei chimice şi-au exprimat în scris intenţia de a participa la privatizarea combinatului Oltchim, a anunţat miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian, precizând că negocierile cu respectivele companii vor începe săptămâna viitoare.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 12:00
Vosganian: Companii mari din domeniul industriei chimice, interesate de Oltchim

„Vă informez în avanpremieră că există un număr important de oferte serioase din partea unor mari companii din domeniul industriei chimice care şi-au manifestat în scris intenţia de a participa la privatizarea Oltchim. Noi de săptămâna viitoare începem dialogul cu aceste companii. Dialogul nu va fi făcut public, nu dorim să reiterăm experienţa anterioară, care a dus la eşecul privatizării, dar la timpul util vom prezenta aceste oferte, în cursul unei proceduri transparente de privatizare”, a afirmat ministrul Vosganian, la începutul şedinţei de guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Metroul de Cluj: Imagini cu „cârtițele” care au ajuns la Florești
Metroul de Cluj: Imagini cu „cârtițele” care au ajuns la Florești
Pasionații de infrastructură au postat imagini video cu piesele "cârtițelor" care au fost aduse în localitatea Florești, de unde vor începe lucrările de excavare pentru metroul de Cluj....
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată de instanță
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată ...
PPC Energie, unul dintre cei mai furnizori de energie din România a obținut, în primă instanță, câștig de cauză ...
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: Nu există norme de aplicare
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: ...
Pentru că nu există norme metodologice, crescătorii de porci afectați de pesta porcină africană nu au putut primi despăgubiri ...
Gigantul imobiliar M Core mai face o achiziție în România și cumpără 7 strip-malluri de la MAS RE
Gigantul imobiliar M Core mai face o achiziție în România și cumpără 7 strip-malluri de la MAS RE
Gigantul imobiliar M Core, cu active de peste 7 miliarde de euro, care a preluat în urmă cu un an 25 de parcuri de retail ...