Vosganian: Disponibilizările pe care le-ar face guvernul sunt doar 2.000/an şi nu sunt obligatorii
‘Există în România o dezbatere pe marginea celor zece mii de disponibilizări pe care le-ar face guvernul. Vreau să fac aici câteva precizări. În primul rând această informaţie nu a apărut acum. Ea există pe site-ul Ministerului Economiei şi apoi pe site-ul guvernului de câteva luni. Face parte din nota de fundamentare la Ordonanţa de Urgenţă nr. 36, care asigură protecţie socială persoanelor disponibilizate şi este o evaluare, un studiu de impact, aşa cum se face la orice act normativ’, a declarat Vosganian, care a participat la Bruxelles la grupul de lucru la nivel înalt privind perspectivele industriei siderurgice.
Ministrul român a precizat că, în primul rând, nivelurile prevăzute în studiul de impact nu sunt obligatorii, ci reprezintă ‘doar o estimare prealabilă’, şi că, în al doilea rând ‘e vorba de o perioadă de până în anul 2018, aşadar e vorba de circa 2.000 de persoane pe an, iar dacă comparăm cu cele câteva sute de mii de persoane care sunt implicate în sectorul de stat, rezultă că proporţia disponibilizărilor ar fi în jur de 1% sau chiar mai mică’, ceea ce, în opinia sa, ‘este un procent normal în orice economie vie’.
‘Multe din persoanele disponibilizate vor avea formule de protecţie consistente şi anume vor primi pe o perioadă între zece luni şi doi ani salariul mediu pe economie. În al doilea rând, multe din aceste persoane, inclusiv disponibilizaţii de la Oltchim, vor beneficia de cursuri de reconversie, unele finanţate din fonduri europene, şi se vor putea angaja şi, în al treilea rând, s-ar putea ca în viitor numărul angajărilor să fie mai mare decât cel al disponibilizărilor, dat fiind că deja semnalele în industrie arată că în semestrul al doilea intrăm pe o fază pozitivă de creştere’, a mai afirmat Varujan Vosganian.
El a apreciat că discuţia privind eventualele disponibilizări ale guvernului ar trebui purtată ‘pe un fond mai practic şi mai constructiv în ceea ce priveşte evoluţia industrială’. ‘Sigur, sunt unele domenii unde se vor produce restructurări. Mai ales acolo unde se vor produce privatizări s-ar putea ca noii investitori să aibă tehnologii care să presupună o redimensionare a personalului’, a conchis ministrul român al economiei.