Vosganian: În această săptămână anunţăm reorganizarea AVAS. Vor fi afectate câteva zeci de persoane

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, luni, că în această săptămână va fi propus un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind reorganizarea AVAS, prin care, din cauza restrângeriii portofoliului instituţiei, personalul acesteia va fi redus cu câteva zeci de persoane.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 15:30
Vosganian: În această săptămână anunţăm reorganizarea AVAS. Vor fi afectate câteva zeci de persoane

„Săptămâna aceasta vom prezenta o Ordonanţă de Urgenţă care priveşte reorganizarea AVAS şi în care, din cauza restrângerii portofoliului acestuia, propunem şi o restrângere de personal de câteva zeci de persoane”, a afirmat Vosganian.

El a precizat că auditul restructurărilor bugetare, anunţat de Guvern, va fi coordonat de vicepremierului Liviu Dragnea, în calitatea sa de ministru al Administraţiei.

„La nivelul ministerului Economiei, după un dialog cu sindicatele şi cu compartimenetele specializate, auditul va avea în vedere pe de o parte stabilirea responsabilităţilor pe fiecare compartiment, apoi evaluarea personalului care există în fiecare compartiment şi care este nivelul său de pregătire, urmând apoi să facem o compatibilizare între strategiile pe care ni le asumăm şi personalul care există”, a spus Vosganian.

El a precizat că sunt zone în care personalul este excedentar, dar sunt şi zone în care acesta este deficitar (departamentul juridic, de politici industriale), apreciind că ar trebui găsite o modalitate de a acoperi lacunele de structură profesională.

„Ideea că nu facem angajări în sectorul bugetar e o idee greşită, care condamnă în primul rând pe absolvenţii facultăţilor de administraţie publică. Nu mi se pare corect să refuzăm absolvenţilor dreptul de a lucra în administraţia centrală, care trebuie întinerită şi profesionalizată”, a spus ministrul, întrebat dacă în cadrul departamentelor unde personalul este deficitar se vor face angajări.

Duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, Vosganian a afirmat că numărul de angajaţi din sectorul bugetar trebuie redus, iar Guvernul Ponta are un „rol istoric”, de a fi primul guvern deschis faţă de societate şi economia de piaţă.

El a dat ca exemplu AVAS, arătând că Autoritatea poate fi reconfigurată astfel încât din cei circa 270 de angajaţi să rămână 210-220.

Te-ar mai putea interesa și
Stimulente pentru firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei (ANOFM)
Stimulente pentru firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei (ANOFM)
Firmele care angajează elevi sau studenţi în perioada vacanţei pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor......
ECOFIN va aviza azi că România nu și-a respectat angajamentul din planul fiscal
ECOFIN va aviza azi că România nu și-a respectat angajamentul din planul fiscal
EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, vor aviza avineri recomandarea din 4 ...
Covorul roşu întins pentru Bulgaria. Vecinii de la sud de Dunăre au îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la zona euro, la 1 ianuarie 2026, spune Eurogrup
Covorul roşu întins pentru Bulgaria. Vecinii de la sud de Dunăre au îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la zona ...
Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) au recomandat joi ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei ...
Nouă scumpire majoră în benzinării, a doua în două zile. Cât costă benzina și motorina vineri, 20 iunie
Nouă scumpire majoră în benzinării, a doua în două zile. Cât costă benzina și motorina vineri, 20 iunie
Prețurile la carburanți au crescut din nou azi în benzinăriile din România, la doar o zi de la scumpirea precedentă. ...