Vosganian: Privatizarea companiilor din industria aeronautică va fi discutată luni în şedinţa CSAT
„Am prezentat de asemenea informarea cu privire la privatizarea industriei aeronautice pe care o vom discuta luni (17 iunie – n.r.) în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. E vorba de IAR Ghimbav, Avioane Craiova şi Romaero”, a declarat Vosganian miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.
De asemenea, el a precizat că a avut miercuri o discuţie pe această temă cu Aerostar Bacău, care este „deosebit de interesat” de aceste privatizări.
„Vreau să dau un mesaj foarte clar salariaţilor de la Avioane Craiova, care am înţeles că au intrat în panică. Nu se pune problema intrării în insolvenţă, ci a privatizării şi reţinerii obiectului de activitate pentru că aceste trei companii fac parte din capacitatea de apărare a ţării şi nu se pune problema renunţărilor de activitate”, a spus Vosganian.
Ministrul Economiei a mai precizat că a avut miercuri o discuţie şi despre privatizarea Şantierului Naval Militar de la Mangalia cu un investitor israelian, respectiv consulul onorific al României la Haifa, Shlomo Shmeltzer, care deţine portul militar din Haifa prin concernul Shlomo Group.