Vosganian: Situaţia de la Oltchim nu mai poate continua aşa cum a fost până acum

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian va propune, în şedinţa de guvern de miercuri, un set de soluţii pentru redresarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 20:05
Vosganian: Situaţia de la Oltchim nu mai poate continua aşa cum a fost până acum

El a declarat, marţi seară, pentru AGERPRES, că deţine mai multe soluţii pentru eficientizarea Oltchim, însă Guvernul va trebui să le accepte.

„Situaţia de la Oltchim nu mai poate continua aşa cum a fost până acum şi trebuie o măsură, pe de o parte curajoasă, iar pe de altă parte serioasă. Memorandumul, în esenţă, cuprinde câteva posibile scenarii pentru care voi cere termen timp de o săptămână pentru ca din variantele propuse să aleg una singură”, a afirmat Vosganian.

Ministrul este de părere că în cazul Oltchim se impune un dialog atât cu creditorii, cât şi cu partenerii comerciali- furnizori sau beneficiari, dar şi cu sindicatele, şi cu posibili investitori.

Vosganian a refuzat să dezvăluie soluţiile pe care le va propune Guvernului, pe motiv că nu este de acord ca presa să le publice înainte ca acestea să fie aduse la cunoştinţa miniştrilor cabinetului Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul de înghețată Cicom, controlat de familia Coman, a depășit în 2024 producătorul de înghețată Top Gel în clasamentul care ordonează companiile în funcție de cifra de......
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, jucător de pe piața de echipamente electrice ...
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
Cel puţin zece persoane au fost ucise după ce un fost un elev al unei şcoli din oraşul austriac Graz a deschis focul ...
APIA așteaptă până pe 13 iunie cererile de plată ale fermierilor pentru Campania 2025
APIA așteaptă până pe 13 iunie cererile de plată ale fermierilor pentru Campania 2025
Fermierii pot depune cereri de plată pentru Campania 2025 până la data de 13 iunie, anul curent, informează Agenția ...