Vosganian: Un ministru n-ar trebui să aibă nicio companie în administrare. Nu e un „supradirector”
El a făcut această afirmaţie la o conferinţă pe tema reindustrializării României, ca replică la discuţiile din ultimele zile, după ce companiile din sectorul energiei aflate în portofoliul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) au fost trecute din coordonarea ministrului Economiei în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care a primit şi şefia unui departament.
„A apărut o dezbatere ieri, alaltăieri, legată de mine şi de colegul meu Constantin Niţă în care, deşi lucrurile astea erau lămurite încă de acum trei luni, pentru că am separat şi Oficiul Participaţiilor Statului, au apărut discuţii că domnul Niţă are un portofoliu mare, că are compania cutare şi cutare, şi eu ce portofoliu mic am, pentru că nu am decât industria de apărare, Plafar şi altele. Eu m-am consolat. Mi-am dat seama că sunt un ministru mult mai tare decât ministrul Economiei din Marea Britanie, care nu are în portofoliu nicio companie”, a spus ministrul Economiei.
Vosganian a mărturisit că a realizat în aceste zile că în percepţia publică românească un ministru este un supradirector.
„Cu cât un ministru e mai tare director decât altul, este mai tare şi el, pentru că se lasă impresia că dacă un ministru e surpadirector el va folosi resursele în bunul său plac. Va angaja clientelă acolo, va interveni în investiţii şi le va deturna. Un ministru este cu atât mai puternic cu cât are mai multe companii pe care le administează. Un ministru n-ar trebui să aibă nicio companie în administrare. Treaba unui ministru este alta”, a afirmat Vosganian.
El se consideră un ministru foarte puternic pentru că este şi ministrul Renault, al Ford, al Oltchim şi al industriei siderurgice.
„Sunt ministrul industriei din România, şi de stat şi privat. Eu nu sunt director la Cuprumin sau la Plafar. Mi-am dat seama cât de departe suntem de înţelegerea reală a actului de guvernare şi a rolului pe care normarea, legiferarea şi garantarea liberei competiţii a proprietăţii private şi a legalităţii trebuie să le asigure un ministru. Mai avem de tranzitat prin această post-decembristă tranziţie”, a conchis ministrul.