Vosganian, Videanu şi Ioan Niculae, acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale
Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.
De asemenea, şeful DIICOT a solicitat procurorului general să sesizeze preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei.
Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
„Din referatul întocmit de către procurorii DIICOT rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Videanu Adriean, în calitate de miniştri ai economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr şase ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul IOAN NICULAE şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD”, a precizat sursa citată.
Procurorii susţin că activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional.
„Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale”, se mai arată în comunicat.
Procurorii au mai arătat că demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale.
În acest fel, susţin procurorii, au fost „grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.
Iată, integral, comunicatul
În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
1. să sesizeze Senatul României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui VOSGANIAN VARUJAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în Parlamentul României în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei), sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei;
2. să sesizeze Preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui VIDEANU ADRIEAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010) sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei.
Din referatul întocmit de către procurorii D.I.I.C.O.T. rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, VARUJAN VOSGNIAN, iar în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, VIDEANU ADRIEAN, în calitate de miniştri ai economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul IOAN NICULAE şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD.
Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de IOAN NICULAE viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN ROMGAZ SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN ROMGAZ SA creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale.
Demersul miniştrilor VARUJAN VOSGANIAN şi VIDEANU ADRIEAN s-a realizat în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN ROMGAZ SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
În cauză există indicii și date temeinice potrivit cărora, prin activitatea miniştrilor VARUJAN VOSGANIAN ŞI VIDEANU ADRIEAN, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC INTERAGRO SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale. Mai mult, SNGN ROMGAZ SA şi MINISTERUL ECONOMIEI fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea SNGN ROMGAZ SA în favoarea SC INTERAGRO SA, contrar scopului pentru care SNGN ROMGAZ SA a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a ROMÂNIEI.
Afectarea activităţii SNGN ROMGAZ SA, prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor VARUJAN VOSGANIAN ŞI VIDEANU ADRIEAN, în favoarea SC INTERAGRO SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor D.I.I.C.O.T., în alocarea unor resurse din bugetul public şi care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deşi raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, activitate de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional.
În referat se mai reţine că SNGN ROMGAZ SA a livrat în această manieră către SC INTERAGRO SA, gaze naturale din producţia proprie în valoare de cca. 1.500.000.000 lei, respectiv cca. 500.000.000 USD, din care cca. 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 USD reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Astfel, potrivit referatului procurorilor DIICOT există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională VARUJAN VOSGANIAN, ministrul economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008 şi VIDEANU ADRIEAN, ministrul economiei în perioada decembrie 2008- septembrie 2010, care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de IOAN NICOLAE în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională. Prin acţiunile miniştrilor VARUJAN VOSGANIAN şi VIDEANU ADRIEAN a fost folosită SNGN ROMGAZ SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională.