Vosganian: Vom introduce un sistem informatic pentru accesarea datelor instituţiilor în timp real
„Trebuie să dezvoltăm conceptul de interoperabilitate instituțională, respectiv un suport informatic unde să existe date în timp real și disponibile pentru toată lumea. Astfel dacă vând o casă, notarul să trimită informaţia într-un server, iar informaţia să ajungă la Fisc. Dacă toate aceste informaţii ar fi disponibile în timp real, eu n-ar mai trebui să fac declaraţia de avere la Agenţia Naţională de Intergritate (ANI), ar trebui ca ANI să-mi trimită declaraţia şi, dacă sunt de acord, eu să o semnez. Trebuie să spun dacă am maşină sau nu. Statul nu ştie dacă am maşină, dacă am casă? Eu trebuie doar să apăs pe un buton şi să văd toată situaţia mea patrimonială”, a spus Vosganian la Forumul IMM 2013.
El a precizat că în Spania, Fiscul completează declaraţia de avere a contribuabililor.
„În clipa în care există interoperabilitate instituţională şi externalizarea unui număr mare de autorizări către mediul privat, teritoriul birocraţiei se reduce. Cine îşi pune problema ca Andorra va declanşa un război mondial (…) Andorra este un loc minunat, are 25 de parlamentari şi nu poţi face nimic rău că nu ai unde să te ascunzi. Dacă vom reuşi să reducem teritoriul birocraţiei la dimensiunea unor state precum San Marino sau Andorra, atunci şi România va fi un loc minunat”, a adăugat Vosganian.
Oficialul Ministerului Economiei a arătat că implementarea unui astfel de sistem a fost avută în vedere încă din 2008, însă în urma alegerilor guvernul de la acea vreme a fost schimbată şi proiectul abandonat de noul Guvern.
„Dacă am introduce un astfel de sistem, Mechel n-ar spune că evaluează de doi ani TVA-ul plătit (…) Daniel Chiţoiu a reluat acest proiect şi implementarea se află într-un stadiu încurajator. Sistemul necesită finanţare, dar care nu este mare în raport cu beneficiile. Este necesar un sistem informatic la nivelul tuturor instituţiilor publice, inclusiv notari, la cei care emit faccturi pentru bunuri de larg consum (…) Costurile se ridică la câteva milioane de euro”, a mai spus Vosganian.