Vosganian vrea să discute luni cu angajaţii Oltchim aflaţi în greva foamei

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, i-a invitat pe reprezentanţii salariaţilor Oltchim aflaţi în greva foamei la discuţii, luni, la sediul ministerului.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 10:48
Vosganian vrea să discute luni cu angajaţii Oltchim aflaţi în greva foamei

La întâlnirea programată pentru ora 10:30 sunt aşteptaţi şi reprezentanţii administraţiei locale şi parlamentarii din Vâlcea, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Mai mulţi salariaţi ai Oltchim au intrat, de la începutul săptămânii, în greva foamei, nemulţumiţi de situaţia economică a combinatului, aflat în insolvenţă.

Un număr de 21 de persoane sunt încă în greva foamei, după ce trei dintre angajaţii care au declanşat această formă de protest au renunţat din cauza problemelor medicale, între cei 21 fiind şi zece salariaţi care au pichetat, joi, Prefectura Vâlcea.

Prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, a declarat, joi, că a vorbit cu ministrul Economiei, care i-a spus că în următoarele 45 de zile nu se vor face disponibilizări la Oltchim, iar după data respectivă dacă vor fi angajaţi disponibilizaţi, aceştia vor primi salarii compensatorii.

Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Oltchim.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...