Vosganian vrea să mute reprezentanţe comerciale din Europa în America Latină şi Asia
„Nu putem extinde reţeaua numeric (din cauza reducerii în ultimii ani a numărului de angajaţi – n.r.). Mai mult de jumătate din glob, ţări din Africa, Australia, parte din Asia şi America Latină, nu este acoperit”, a afirmat Vosganian.
El a menţionat că vor fi relocate reprezentanţele comerciale din state europene în care Ministerul Economiei fie are mai mulţi reprezentanţi, fie din state cu care România nu are relaţii comerciale foarte bune. Vosganian nu a oferit alte detalii.
Vietnamul şi Indonezia se numără printre ţările cu cel mai ridicat ritm de creştere economică din lume, mult superior României, iar Brazilia a obţinut în ultimii ani tot mai multă influenţă la nivel mondial ca urmare a dezvoltării economice accelerate.
Aproximativ 70% din comerţul exterior al României se derulează în prezent pe relaţia cu statele Uniunii Europene. Statele UE domină şi topul investiţiilor străine în România, în frunte plasându-se Olanda, Austria, Germania, Franţa, Italia.