Vot final pentru reducerea TVA la 16%, de la 1 ianuarie 2020
Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit, marţi, raport favorabil din partea Comisiei pentru buget – finanţe a Camerei Deputaţilor, conform Agerpres.
Proiectul aduce modificări Codului fiscal şi prevede, pe lângă reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16%, extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cota redusă de 9%, pentru „livrarea de alimente destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele”.
Deşi iniţiativa a aparţinut unor deputaţi PNL, în cadrul dezbaterilor, social-democraţii au pledat pentru adoptarea acesteia, în timp ce liberalii au cerut aşteptarea unui punct de vedere fundamentat din partea Guvernului. Propunerea lui Nicolae Neagu (PNL) privind amânarea dezbaterii a fost însă respinsă.
Astfel, Andrei Pop (PSD) a susţinut adoptarea iniţiativei, apreciind că aceasta este în favoarea mediului de afaceri şi a reducerii evaziunii fiscale.
„Pe lângă aducerea de venituri la buget prin aceste reduceri, venituri care au fost confirmate în trecut prin reducerea acestei cote de TVA – s-a făcut menţiunea de structuri asociative ale companiilor – întotdeauna patronatele au susţinut astfel de măsuri. Deci cred că este şi o măsură pro-mediu de afaceri şi, în acelaşi timp, este şi o măsură care va încuraja reducerea evaziunii fiscale”, a spus el.
Marius Budăi (PSD), deşi a precizat iniţial că se va abţine la vot, a anunţat ulterior că s-a răzgândit deoarece „pe o iniţiativă a colegilor din PNL, tot PSD e vinovat”.
„Dacă aş fi la fel de serios ca şi colegii noştri, când erau în opoziţie, aş depune un amendament, să îl ducem nu la 16, chiar 15 – minimul pe care îl permite UE. Dar nu o să fac acest lucru. O să spun doar că în calitate de parlamentar la prim mandat eu cred că e o lecţie extrem de importantă pentru noi, cei mai tineri, ca atunci când suntem în opoziţie şi facem un proiect de lege să îl facem într-adevăr la modul cel mai serios”, a precizat Budăi.
Dan Vîlceanu (PNL) a menţionat că nu susţine proiectul şi a reproşat social-democraţilor că l-au „ţinut la sertar cât timp au fost la guvernare”.
„Nu este notabilă neapărat schimbarea noastră, a PNL, în legătură cu anumite proiecte de lege, ci schimbarea dvs, a celor de la PSD. (…) Până la urmă, fiecare proiect de lege reprezintă o propunere din partea unor colegi parlamentari. Acesta e un proiect de lege pe care eu nu îl voi susţine. Notabilă din punctul meu de vedere este schimbarea dvs, a celor de la PSD, care aţi ţinut acest proiect la sertar, cât aţi fost la guvernare, şi acum îl consideraţi bun”, a subliniat el.
Claudiu Năsui (USR) a apreciat că este „profund nociv pentru ţară” „jocul” prin care opoziţia propune un proiect pe care nu îl susţine în realitate, iar, în momentul în care se schimbă orientarea politică a guvernării, propunerea respectivă ajunge să fie susţinută de către noua opoziţie.
„Dacă trece un astfel de proiect, deficitul va exploda. Va fi şi mai mare. TVA este principala sursă de venit a statului român. Îl tăiaţi de la 19 la 16%. Eu sunt de acord că vor exista efecte de runda a doua pozitive, dar întrebarea este dacă ele compensează efectul de runda întâi. Şi poate îl compensează pe termen lung, dar în niciun caz în 2020. Acolo o să avem un deficit mare. Şi cine zice deficit mare zice datorie, inflaţie. Şi cine zice asta zice de fapt instabilitate în România”, consideră reprezentantul USR.
Proiectul a fost adoptat de Senat în 21 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
El a fost iniţiat de către cinci deputaţi PNL (Gabriel Andronache, Lucian-Ovidiu Heiuş, Sorin-Dan Moldovan, Nicolae Neagu, Florin Roman).