Votul deputaţilor britanici asupra acordului de Brexit va avea loc pe 15 ianuarie – Downing Street

Deputaţii britanici se vor pronunţa pe 15 ianuarie asupra acordului de Brexit negociat între Londra şi Uniunea Europeană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, relatează AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 08 ian. 2019, 13:20
Votul deputaţilor britanici asupra acordului de Brexit va avea loc pe 15 ianuarie - Downing Street

Dezbaterile privind acest text vor fi reluate miercuri şi joi în Camera Comunelor şi ar putea să se prelungească până vineri. Adoptarea acordului este însă sub semnul întrebării, atâta timp cât conţinutul acestuia îi nemulţumeşte atât pe susţinătorii Brexitului, cât şi pe eurofili.

Theresa May şi-a anunţat din nou cabinetul că nu intenţionează să întârzie Brexitul prelungind notificarea în baza articolului 50 al Tratatului UE, a mai precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că ideea este posibil să fi fost discutată de oficiali UE, dar nu şi de oficiali britanici.

” (…) Dezbaterea va începe mâine… Prim-ministrul a declarat că va încheia dezbaterea marţea viitoare, 15 ianuarie, când va avea loc votul”, a declarat reporterilor purtătorul ei de cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
Un oficial NATO a declarat duminică pentru Reuters că alianța urmărește îndeaproape situația după ce președintele american Donald Trump a anunțat că forțele SUA au atacat trei principale......
AIEA a anunțat că nu au crescut radiațiile în urma loviturilor americane din Iran
AIEA a anunțat că nu au crescut radiațiile în urma loviturilor americane din Iran
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat duminică dimineața că nu a fost raportată nicio creștere ...
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Republica Democrată Congo a prelungit cu trei luni interdicția privind exporturile de cobalt, menită să limiteze supraoferta ...
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoţian renunţă la utilizarea WhatsApp şi a altor servicii de mesagerie non-corporate pentru desfăşurarea ...