Votul parlamentarilor pus la grea încercare

Opinia este a Consiliul Superior al Magistraturii, ai cărui membrii reprezintă crema justiției din România, între care președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă amintita curte și alte personalități de același calibru, mai exact a Comisiei 1, cea care se ocupă cu independența și responsabilizarea justiției, integritatea și transparența sistemului judiciar.

Va avea oare tupeul dl avocat să acuze CSM de lipsă de imparțialitate, sau dl deputat, de trădare în folosul lobby-ului bancar? Nu m-ar mira, dar cred că este important ca cineva, în plenul Senatului să amintească de această opinie a CSM, ținută pe sub masă la dezbaterea în comisii. Amendarea actului normativ în sensul schimbării obiectului prestației CU acordul de voință ar părților și nu în LIPSA acestuia, ar aduce legea românească în concordanță cu Directiva 17/2014 a UE, cea care figura în expunerea de motive (autoritățile statelor membre să nu împiedice, nu să forțeze părțile dintr-un contract de creditare la darea-n plată). Dincolo de autoritatea incontestabilă în materie a emitentului, dacă se înțelege la justa valoare cât de important este acordul de voință al părților, este posibil ca legea chiar să își atingă scopul, iar darea-n plată să se realizeze, ca urmare a acestui act de voință.

Senatul României, convocat în plen în zilele ce urmează, are ocazia, aș zice istorică, să spele rușinea de pe obrazul instituției și să-ntoarcă legea în comisiile de buget, finanțe, economică și juridică. Iar acolo, în lipsa echipei de zgomote care să huiduie sau să aplaude la un semn al domnului deputat, să se dezbată ceea ce nu s-a dezbătut, adică impactul bugetar, financiar, economic și juridic al legii. Aceasta nu ar aduce cu nimic atingere imaginii Senatului, ci dimpotrivă, ar face dovada tratării cu responsabilitate a cererii de reexaminare a legii de către Președinție și ar preîntâmpina votul pe o propunere legislativă rudimentară și scrisă în grabă.

Din păcate, pentru autorul și inițiatorul legii dării-n plată, permanenta translație între scopurile invocate ale legii, de la transpunerea (falsă) în legislația națională a unor directive europene, la scopul de ordin social al legii, până la lege economica și sporirea puterii de negociere (!?) a clienților, a reușit să inducă suspiciuni în legătură cu adevărații beneficiari. Mai pe scurt, dle deputat, lumea a cam început să se prindă… de ce ați abandonat singura motivație cu adevărat valabilă a dării-n plată, ajutorarea celor care, loviți de efectele crizei, au ajuns în imposibilitate financiară să onoreze contractele de împrumut. Măcar încetați să-i scoateți la înaintare pe acești oameni care merită și trebuie ajutați! Și, mai ales, chiar dacă pretindeți că inovați în materie legislativă susținând cu argumente subțiri această premieră mondială, vă rugăm să vă limitați la domeniul juridic. Nu pretindeți că aveți și abilități divine și nu aruncați în derizoriu psihologia susținând că oamenii aceia s-au sinucis doar pentru că aveau datorii la bancă. E păcat și este de departe cel mai odios argument ce poate fi adus pentru a salva investițiile proaste ale unora, indiferent de gradul de rudenie.
Dacă legiuitorul va ține cont de opinia CSM sunt șanse mari ca darea-n plată să devină o soluție și nu un adevărat dezastru prin derogare de la Codul Civil și bunul simț. Cred că este momentul să arătăm din nou, mai jos, cât de negative ar putea fi efectele pentru majoritatea cetățenilor, și să invităm legiuitorul să reflecteze serios dacă este cazul să valideze prin vot un act normativ, din care va beneficia o minoritate în dauna majorității. Pentru sumarizarea acestor efecte, și fără a avea pretenția că sunt acoperitoare, să luăm pe rând argumentele ignorate în dezbaterea parlamentară, deși nu s-ar putea spune că acestea nu au fost supuse atenției de către instituții și persoane calificate.

Efectele negative ale legii, așa cum se prezintă ea acum, pentru trecut, dar mai ales pentru viitor, arată astfel:

Din punct de vedere economic

Pentru trecut, intervenția retroactivă în contracte (de nepermis în niciun contract fără voința părților) nu ține cont de natura activității bancare. Băncile sunt intermediari financiari, deci de bani și nu de case (fie ele locuințe sau case de vacanță) și nici de terenuri! Ele au un rol fundamental în economie prin aceea că sunt veriga de legătură dintre cei care economisesc și cei care au nevoie la un moment dat de capital. Deponenții pun la dispoziție banii care sunt împrumutați mai departe. Beneficiari ai acestui capital nu sunt doar împrumutații cu ipotecă, ci și statul pentru finanțarea cheltuielilor sale (plata salariilor, a pensiilor, finanțarea ordinii publice, armatei , sănătății chiar și a lefurilor parlamentarilor), companiile pentru cheltuieli curente și investiții, consumatorii pentru nevoi personale și așa mai departe. Pentru cei care nu înțeleg (din cauză confuziei între credit și garanție) cât de nenatural este ca băncile să primească în loc de bani bunuri, să-i întrebăm cum s-ar simți dacă la bancomat li s-ar elibera clanțe sau țărână în loc de bani. Pentru că asta face, în principiu, legea dlui Zamfir, ne trimite la troc și-n evul mediu.

Pentru viitor, afectarea canalului creditării descris mai sus, așa cum au avertizat experții Comisiei Europene și nu numai ei, prin legea dării în plată, reprezintă un risc economic major. Acest risc constă în aceea că sistemului bancar i se afectează funcția mai sus descrisă, iar răspunsul inevitabil este cel puțin pentru o perioadă de timp încetinirea sau chiar blocarea finanțării activității economice în anumite sectoare. De departe cel mai negativ afectat de aceasta, va fi sectorul construcțiilor și a celor conexe lui, dar aici trebuie să vorbim de afectarea de ansamblu a creșterii economice, încetinite de afectarea dinamicii consumului și investițiilor. Refuzul inexplicabil de a excepta de la lege Programul Prima Casă este relevant pentru a înțelege cum se reflectă negativ legea asupra economiei.

Din punct de vedere bugetar

Avem de-a face cu o combinație de-a dreptul toxică între efectele pentru trecut și cele viitoare ale legii dării-n plată în forma actuală. Este lesne de înțeles că o incetinire a activității economice cel puțin din motivele mai sus arătate conduce la încasări ale veniturilor bugetare mai reduse. Domeniul bancar, cel vizat de lege va aduce evident mai putine incasari pentru bugetul statului, cel al construcțiilor de asemenea. Blocarea tranzacțiilor pe piața imobiliară cu taxele neîncasate aferente acestei activități probabil că se manifestă deja. Negarea garanției statului ca efect implicit al neexceptării programului Prima Casă va avea consecințe, sperăm nepremeditate de către susținătorilor legii, asupra finanțării deficitului bugetar și a stocului de datorie publică. Retrogradarea României de către agențiile de rating cu efecte imediate în finanțarea fluentă și ștergerea cu buretele a câștigului obținut cu eforturi imense din partea întregii societăți se pot întâmpla peste noapte. Într-un asemenea scenariu, atât relaxarea bugetară cât și recentele majorări salariale vor deveni, dacă se poate spune așa, și mai nesustenabile decât în prezent. Și, pentru că așa se întâmplă cu cercurile vicioase, mult mai mulți români împrumutați vor avea greutăți la plata ratelor!

Din punct de vedere juridic

Fără a avea expertiză în domeniul juridic ceva îmi spune că membrii CSM sunt mai deștepți decât domnii inițiatori ai legii și înclin să le dau dreptate primilor din acest motiv subiectiv. Pe de altă parte, mai cred că, din imprudență, așa cum a atenționat fără să fie băgat în seamă sau auzit din cauza vociferărilor dl secretar de stat Enache Jiru de la Ministerul Finanțelor, România riscă să fie o victimă facilă de la prima înfățișare în instanțele internaționale, într-un proces intentat de grupurile bancare internaționale împotriva statului român. Despre consecințele financiare ale acestui scenariu am avertizat pe larg în articolul „Darea-n plată riscă să ne dea țara în plată cu miliarde de euro plătite din bugetul public!” Pata pe reputația externă a României în urma unei asemenea sentințe, generată de o lege tâmpă, îmi pare încă și mai dureroasă. Nu în ultimul rând, nu știu de ce am senzația, urmărind susținerile dlui deputatului Zamfir, că se încearcă buzunărirea populației după tactica hoților profesioniști de pe RATB, adică prin distragerea atenției, iuțeală de mână și nebăgare de seamă!

Din punct de vedere social

Încăpățânarea, destul de suspectă aș zice eu, a inițiatorilor legii în a respinge virulent toate argumentele prezentate mai sus, care, cu mici excepții, vin totuși de la o pleiadă de instituții interne și internaționale economice, financiare, politice și juridice, poate afecta chiar pe cei care au nevoie ca de aer de legea dării în plată. Pentru că așa cum este acum, legea pare a fi neconstituțională. Și, ca atare inaplicabilă nici celor cu credite până la 720.000 de euro, nici celor cu împrumuturi până la 150.000 de euro. Iar acesta este un risc pe care sunt convins că și inițiatorii legii îl înțeleg. Să sperăm că-l vor înțelege și parlamentarii, ca să câștige voturi și nu să le piardă….

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al ECONOMICA.NET