Vouchere sociale: tichetul va avea valoare nominală de 250 de lei, se distribuie o dată la două luni şi se foloseşte pentru plata alimentelor. Pensionarii cu venituri nete lunare de cel mult 1.500 de lei, printre beneficiari
Sintetic, mai multe categorii de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială sau risc de sărăcie extremă, printre care pensionarii şi persoanele cu handicap mediu, accentuat sau grav, ale căror venituri nete lunare proprii sunt de cel mult 1.500 de lei, dar şi persoanele fără adopost şi cele care au ajutor social, vor primi de la guvern tichete sociale pe suport electronic.
Tichetul social are valoare nominală de 250 lei şi se distribuie o dată la două luni categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus.
Tichetul social este valabil începând cu data de 1 iunie 2022 până la data de 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale, pe baza actului de identitate. Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va ateste identitatea acestora, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Iată, in extenso, ce prevede proiectul de OUG prin care guvernul acordă tichete sociale pentru produse alimentare şi mese calde oamenilor afectaţi de sărăcie extremă.
Cine vor fi beneficiarii voucherelor sociale, acordate de guvern
Beneficiază de sprijin material sub formă de tichetele sociale, emise pe suport electronic, următoarele categorii de persoane și familii:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile care au dreptul la ajutor social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
- persoanelor fără adăpost, astfel cum sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;
- persoanele care au cel mult 18 ani, aflate în întreținerea familiilor al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată, prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările și completările ulterioare, reiese din proiectul de OUG, studiat de Economica.net.
Important
Nu beneficiază de tichetele sociale acordate de guvern persoanele care aparţin categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus, care la data acordării sprijinului se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private, conform proiectului de OUG, consultat de Economica.net.
Nu se consideră venituri care se iau în calcul la stabilirea pragurilor de venituri enumerate de Economica.net mai sus:
- alocația pentru susținerea familiei;
- alocația de stat pentru copii;
- alocația lunară de plasament;
- ajutorul social;
- ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie;
- indemnizația lunară, bugetul personal complementar lunar şi prestaţiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- indemnizația acordată în baza articolului 42 alineatul (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizația lunară de hrană, prevăzută de Legea nr. 584/2002 privind masurile de prevenire a raspândirii maladiei SIDA în Romania si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA;
- indemnizația lunară de hrană, prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
- stimulentul de inserție;
- indemnizațiile, ajutoarele și sprijinul acordate în baza articolului 32 din OUG nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- sumele acordate adoptatorilor în baza articolelor 100¹ – 100⁴ din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- bursele şcolare;
- stimulentul educaţional oferit sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
- sprijinul financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare;
- veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
- alte venituri – definite la articolul 62 din Legea nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la alineatul (1) litera k).
Valoarea nominală a tichetelor sociale
Tichetul social are valoare nominală de 250 lei şi se distribuie o dată la două luni categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus.
Tichetul social este valabil începând cu data de 1 iunie 2022 până la 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Sumele existente pe tichetul social electronic trebuie folosite (cheltuite) până la 31 decembrie 2022, se arată în proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Tichetul social se încadrează în categoria beneficiilor de asistență socială.
Tichetul social este asimilat biletelor de valoare şi se acordă pe suport electronic.
Ce veţi putea cumpăra cu sumele acordate de guvern sub formă de tichetele sociale
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.
Cum veţi plăti cu sumele aflate pe tichetul social electronic
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate.
Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va atesta identitatea acestora.
Cum ajung tichetele la beneficiari
Transmiterea tichetelor sociale pe suport electronic se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin serviciile Poştei Române.
- În acest sens, Ministerul Investiției și Proiectelor Europene încheie cu Poșta Română protocol de distribuție a tichetelor sociale pe suport electronic în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aflată acum în stadiul de proiect de act normativ.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Fondurilor Europene asigură distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde de la unitatea emitentă către Poșta Română, conform tabelelor centralizatoare comunicate de Ministerul Muncii prin entitățile aflate în subordonarea, coordonarea, sub autoritatea acestuia.
Fiecare tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde este valabil numai dacă are înscris numărul cu care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod pe acesta:
- numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;
- perioada de valabilitate a suportului electronic;
- numele, prenumele și codul numeric personal al beneficiarului. În cazul persoanei fără adăpost, va conține doar numele și prenumele acesteia.
- interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
Important
Sumele acordate de guvern sub formă de vouchere nu se impozitează şi pentru ele nu se plătesc contribuţii sociale.
Sprijinul material acordat categoriilor de persoane vulnerabile este asimilat prestaţiilor sociale prevăzut de legislația în vigoare nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare și nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare.
Sumele acordate de executiv pe tichetele sociale pentru alimente şi masa caldă nu se impozitează şi nu reprezintă bază de calcul pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate sau contribuția asiguratorie pentru muncă, se arată la alineatul 5 al articolului 1 din proiectul de OUG consultat de Economica.net.
Actualizare 11 mai
Măsura prin care guvernul acordă unor categorii de oameni nevoiaşi tichete sociale pentru achiziţia de alimente şi pentru mese calde a intrat în vigoare la 10 mai, prin publicarea OUG nr. 63/2022 în Monitorul Oficial.
Citeşte şi: