Ministrul Economiei: Voucherele de vacanţă vor continua. Ne dorim ca turiştii români să circule şi în extrasezon
„Nu avem nicio intenţie să oprim voucherele de vacanţă, am spus-o şi în audierile parlamentare, a fost un fake news că cineva ar vrea să oprească voucherele de vacanţă. Nu, voucherele de vacanţă vor continua, ele au fost un vector de marketing pentru turism foarte important pentru promovarea turismului intern”, a precizat ministrul Economiei, care va controla în mandatul său şi sectorul turismului.
Acesta a indicat că va analiza şi posibilitatea emiterii de vouchere de vacanţă pentru lunile din afara sezoanelor turistice.
„O să examinez foarte bine proiectul de ordonanţă, pentru că ne dorim ca şi în timpul de extrasezon turiştii români să circule”, a comentat Virgil Popescu.
Acesta a apreciat că din punct de vedere personal, ca şi turist, infrastructura este cea mai mare problemă a turismului românesc.
„România are o infrastructură care descurajează turismul. Aceasta este părerea mea ca şi consumator de turism, infrastructura e principala problemă a României turistice. Dacă vrei să te duci să vezi nordul Moldovei, de aici până la Suceava, până la Putna, cred că faci 5-6 ore, pe drumuri care sunt greu de circulat. Eu cred că asta e principala problemă, pentru că nu toţi pot să zboare cu avionul, să se ducă direct la destinaţie şi să facă city-break-uri. Şi ca să te duci de aici până la Putna, cu maşina, pe un drum cu două benzi, e foarte greu. Probabil să ajungi pe litoral e cel mai uşor, dar din păcate litoralul românesc nu e decât de 3-4 luni pe an, 4 luni cu luna mai şi cu weekend-urile din mai. Clisura Dunării la fel, e o zonă fabuloasă acolo la mine, dar drumul naţional pe Clisura Dunării lasă de dorit, din păcate”, a afirmat ministrul Economiei.
El a opinat că autorităţile nu au promovat suficient turismul românesc.
„Nu prea s-a făcut promovare în turism, că în România neexistând un management coordonat al destinaţiilor turistice şi neexistând promovare în turism, nu s-a făcut promovare în turism, eu nu cred că aţi văzut o promovare ţintită în turism. Toată lumea ştie de litoral, toată lumea ştie de schi, dar nu avem numai atât. N-am văzut turism ecumenic, n-am văzut turism balnear, n-am văzut multe lucruri în România. Lăsaţi-mă să fac o radiografie şi apoi o strategie pe ce ne axăm ca şi ţară să promovăm”, a comentat Virgil Popescu.