Vrăjile lui Bălăşescu: a negociat şpaga în toaleta Parchetului

Maximilian Bălăşescu, arestat preventiv miercuri seară pentru luare de mită, ar fi negociat în toaleta Parchetului Ilfov banii pe care urma să îi primească, discuţia dintre el şi negociator fiind surprinsă de procurori într-o înregistrare ambientală care se leagă şi cu o serie de SMS-uri dintre el şi finul său Cristian Ene, potrivit unor surse judiciare.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 07:12

Sursele citate au declarat, miercuri seară, pentru Mediafax, că toată acţiunea de pretindere şi de înlesnire a oferirii mitei de 300.000 de euro procurorului Maximilian Bălăşescu a fost planificată în decursul a aproximativ cinci zile şi a fost „orchestrată” de Marian Cristian Ene, finul magistratului de la Parchetul Tribunalului Ilfov, de Marian Simirianu, de un anume „Sebastian”, prieten cu rudele vrăjitoarelor Vanessa şi Melisa, precum şi de un văr al acestuia, poliţist care ar lucra la sediul din strada Udrişte.

Potrivit surselor citate, actul infracţional a început în momentul în care „Sebastian” i-a cerut lui Marian Simirianu să identifice un om de legătură cu procurorul Maximilian Bălăşescu. La dosar ar exista o interceptare dintre „Sebastian ” şi Simirianu în care primul i se adresează celui din urmă: „Vreau să îl fac pe procurorul ăsta (Maximilian Bălăşescu, n.r.)”.

În urma insistenţelor lui „Sebastian”, Simirianu a intrat în legătură cu finul procurorului, Marian Cristian Ene, căruia i-ar fi spus că o persoană interesată poate oferi bani pentru rezolvarea cazului penal pe care îl are în lucru. Pentru o mai mare credibilitate, „Sebastian” l-a adus la unele întâlniri şi pe poliţist. În cadrul unei întâlniri la un restaurant, „Sebastian” ar fi adus o pungă cu aproximativ 100.000 de euro, pe care i-a arătat finului procurorului Bălăşescu, de faţă cu Simiranu, precizând la acel moment că poate oferi suma discutată, au precizat sursele citate.

Conform aceloraşi surse, pe parcursul discuţiilor suma a fost modificată de cei doi complici, respectiv de la 100.000 de euro cât ar fi cerut procurorul Maximilian Bălăşescu la 300.000 de euro. În continuare, Bălăşescu, prin mai mult SMS-uri intrate şi în posesia procurorilor anticorupţie, a transmis finului său mesaje prin care stabilea o oră de „audiere”, la sediul Parchetului, a lui „Sebastian”, în cazul rudelor vrăjitoarelor.

„Sebastian” s-a prezentat la Parchet, iar după ce a urcat la biroul procurorului Bălăşescu, unde a petrecut puţin timp cu acesta, ar fi coborât împreună cu magistratul la toaleta unităţi de Parchet, unde ar fi negociat suma ce urma să îi fie remisă anchetatorului. Sursele judiciare au precizat că înregistrarea ambientală care surprinde acest moment este clară, fără interferenţe, şi că din aceasta reiese că procurorul avea cunoştinţă despre suma de 100.000 de euro ce urma să îi fie remisă, dar că ar fi rămas surprins când „Sebastian” a arătat că ştie că trebuie să remită suma de 300.000 de euro.

Sursele citate au mai arătat că cel mai probabil cei doi complici şi-au adăugat sume pe care să le preia în nume personal. Ulterior, în anchetă, sumele de bani au fost găsite în maşina unuia dintre complici, astfel fiind făcut flagrantul delict.

Potrivit surselor judiciar, procurorul Maximilian Bălăşescu ar fi fost chemat şi el la una dintre întâlnirile din restaurant, dar nu s-a prezentat.

Sursele citate au mai precizat că „Sebastian” dădea bani pentru împrumuturi cu camătă celor care apelau la rudele vrăjitoarelor.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestare preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălăşescu, precum şi a lui Marian Cristian Ene şi Marian Simirianu, acuzaţi de complicitate la luare de mită.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa supremă.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, miercuri, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Maximilian Ion Bălăşescu, în urma solicitării DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...