Vrei să faci practică la Orange România? Care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi

Economica.net
11 03. 2013
orange_66519500

În această perioadă, pe lângă experienţa lucrului în echipă şi provocările posturilor unde îşi vor exersa aptitudinile şi cunoştinţele, practicanţii vor avea parte şi de cursuri dedicate dezvoltării carierei. Astfel vor afla ce înseamnă brandul personal, de ce este important un plan de carieră sau dacă este bine să îşi seteze ţeluri şi obiective pe termen scurt şi lung.

În plus, cei care aleg să facă practică în Orange shop vor parcurge un curs introductiv de vânzări, pentru a întelege mai bine produsele şi serviciile Orange. La finalul perioadei de practică, cei mai implicaţi studenţi vor fi selectaţi pentru a participa la atelierele Well Being dedicate angajaţilor.

Parte din campania dedicată studenţilor şi masteranzilor, vor fi workshopurile despre dezvoltarea carierei susţinute de echipa Orange în 8 centre universitare din ţară. Astfel, studenţii şi masteranzii din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, vor putea interacţiona şi afla direct de la angajaţii Orange cum pot deveni managerii propriului brand personal şi care sunt paşii către carieră pe care şi-o doresc. Pentru a se înscrie la workshop ei trebuie să trimită un mail la adresa firststep@orange.ro şi să menţioneze numele şi workshopul la care vor să participe.

Programul prezentărilor:

– 6 martie / Ploieşti / Universitatea Petrol – Gaze

– 7 martie / Constanţa / Universitatea Ovidius

– 20 martie / Timişoara / Universitatea de Vest

– 21 martie / Bucureşti / Academia de Studii Economice

– 10 aprilie / Cluj-Napoca / Universitatea Tehnică & Universitatea Babeş Bolyai

– 19 aprilie / Iaşi / Universitatea Alexandru Ioan Cuza & Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi

– aprilie / Bucureşti / Universitatea Hyperion

– aprilie / Galaţi / Universitatea Dunărea de Jos