Vrei să-ţi plăteşti online taxele la ANAF în 2019? Succes!
Niciun site al statului nu permite plata impozitelor online către ANAF, deşi şefii instituţiei s-au lăudat ani la rând cu avansul tehnologic al instituţiei sau, după caz, au acuzat-o că nu aduce suficienţi bani la buget.
Site-ul ANAF nu permite plăţi, deşi Spaţiul Virtual Privat, o aplicaţie ce permite persoanelor fizice să-şi consulte situaţia la zi a obligaţiilor de plată, funcţionează din 2014. În anii scurşi de atunci, ANAF nu s-a gândit la o soluţie de plată, chestiune la îndemâna oricărui site comercial, oricât de mic.
De fapt, s-a gândit, dar nu a aplicat. Anca Dragu, ministrul Finanţelor din guvernul Cioloş, spunea, în calitate de coordonator al ANAF, că „având în vedere numărul mare de solicitări privind plata taxelor online, ANAF a demarat procedurile şi sperăm ca, din toamnă (2016), acest lucru să fie posibil cel puţin la nivelul persoanelor fizice.” S-a ales într-un târziu soluţia folosirii site-ului ghiseul.ro, o platformă de plăţi făcută de stat încă din 2011.
Nu s-a mai întâmplat nimic de-atunci. Nici la această oră site-ul n-a fost interconectat cu ANAF, sau nu s-a făcut în totalitate.
Caz practic
Aşadar, pagina de internet a ANAF nu are modalităţi de plată. Contribuabilul este îndreptat astăzi către ghişeul.ro
Aici găseşti că administratorii site-ului şi-au făcut treaba şi au montat categoria de plăţi pentru ANAF. Primind răspunsul de mai sus, un cetăţean se poate considera de-aici informat, aplicaţia statului neafişându-i nicio datorie la ANAF, dar afişându-i la categoria anterioară “Obligaţii de plată”, restanţele înregistrate pe CNP-ul său la autorităţile locale (impozitul pe casă, maşină etc.). În aceste condiţii, plăţile online către autorităţile locale merg strună. Datoriile către ANAF nu pot fi plătite la fel pentru că, de la ideile din 2016 şi până azi, Fiscul nu s-a conectat încă la ghişeul.ro.
În lipsa datelor, aplicaţia îndeamnă userul să acceseze un link de contact ANAF. El duce la o pagină de informare de pe site-ul ANAF cu link la un formular de contact.
Trecând peste faptul că butoanele de acceptare sau refuzare a prelucrării datelor cu caracter personal nu funcţionează, linkul mijloace electronice de transmitere la distanţă te duce la secţiunea de contact a ANAF. Acolo există un alt link denumit Formular de contact care te întoarce la pagina din poza de mai sus.
Singura metodă – şablonul bancar. Dar e riscant.
Există o unică posibilitate de achitare a impozitului la ANAF. Şablonul oferit de bănci în aplicaţiile de plată a taxelor. Însă această cale poate duce rapid la neînţelegeri şi te poţi trezi cu popriri, deşi ai achitat şi ai completat câmpurile (multe) cât ai putut mai bine. Acest tip de plată participă practic la o loterie, neexistând nicio garanţie că ANAF foloseşte banii pentru obligaţia nominalizată şi nici nu există vreun feedback din partea ANAF că datoria s-a stins.
În condiţiile date, ministrul actual al Finanţelor, Eugen Teodorovici, coordonatorul ANAF, l-a schimbat recent pe şeful Fiscului pentru colectarea sub plan a taxelor.