Vrem iar?

Guvernul se-mprumută cu 1000 de euro pe secundă, unde sunt banii? Această întrebare cu puternic impact emoțional apare obsesiv, iar ea este pusă fix de partizanii majorării pensiilor și dublării alocațiilor acum, și nu mai târziu. Sigur, interpelarea are dramatismul ei, dar nu în sensul insinuat de domnul Budăi de exemplu, fost ministru al Muncii, sau de apriga sa predecesoare, doamna Olguța, acela că România prin Ministerul de Finanțe s-ar împrumuta în scopuri oculte și nu așa cum s-ar cuveni, pentru respectarea întocmai și la timp a legilor.

Dramatic este că mia aceea de euro se cheltuie 2 secunde mai târziu pentru ca bugetul să poată să facă plăți. Cum grotesc de adevărat este că, grație legilor fundamentate pe nimic altceva decât pe baza calendarului electoral, 96% din veniturile bugetului de stat se duc exclusiv pe pensii și salarii, adică pentru restul mai rămâne un procent de 4%. Acesta este rezultatul final al politicii de venituri wageledgrowth și al legii pensiiilor,  combinată cu o politică fiscală care a încurajat consumul ce oricum duduia, împrumutul pentru supraviețuire.

Dacă așa stau lucrurile și, din păcate, așa stau, ce s-ar întâmpla dacă, de exemplu Guvernul, sensibilizat de aceste critici severe, ar stopa împrumuturile? Răspunsul este simplu, ar trebui să ne mărginim la ce se-ncasează din economie. La anul, toate încasările din taxe și impozite să meargă spre pensii și salarii și să facem cumva să ne plătim și datoriile la împrumuturile din urmă, pentru ca România să nu intre în încetare de plăți. Asta vrem? Un scenariu grecesc, dar în afara zonei euro? Adevărul este că adevărata provocare nu constă în stoparea împrumuturilor interne/externe dacă nu vrem să repetăm epoca de aur din vremea lui Ceaușescu.

Ci cum să facem să readucem România în rândul statelor cu care ne putem compara în Uniunea Europeană la capitolul dobânzilor. În loc să facem asta, venim în Parlament cu abrogări de ordonanțe de urgență pentru că, nu-i așa, o creștere de 14% a pensiilor este prea puțin pentru o inflație de 2,7% și o prăbușire a PIB de doar 10%…Trebuie să-ngropăm adversarii politici și odată cu ei, bugetul țării! Și iată că se-ntâmplă asta, împotriva tuturor regulilor de bun simț, nu bun simț economic, bun-simț pur și simplu.

Să revenim însă la împrumuturi, căci despre ele este vorba. Ce se va-ntâmpla cu ele dacă vom alege să tragem și ultimul glonte la ruleta rusească mânuită de tot felul de inculți financiar? Păi, i-au spus-o direct dlui Orlando agențiile de rating și FMI. Junk și pas! Au repetat-o după aceea des, la fiecare evaluare și între evaluări public și apăsat. Dacă nu revizuiți calendarul legii pensiilor și a altor asemenea nazbâtii, piețele financiare se-nchid pentru România. Asta este eticheta care te scoate din joc. Dar o retrogradare de rating nu afectează doar bugetul statului așa cum cred suporterii fanatici ai respectării legii, de-ar fi să piară lumea! Ea va conduce instantaneu la stoparea intrărilor de valută și-așa destul de anemice sin partea investitorilor.

Datoria statului român, și-așa destul de riscantă, este deținută în proporție covârșitoare de străini care s-ar grăbi să scape de titlurile cumpărate, va vinde leii și va cumpăra. Presiunea resimțită pe piața valutară este limpede pentru orice novice în ale cererii și ofertei. Sub triplul impact al vânzărilor de lei, lipsei de intrări de valută și al ieșirilor din piață, leul se va prăbuși cu adevărat nu așa cum fals titrează azi televiziunile îngălbenind ecranele. Se va vedea atunci cu claritate că uneori 14% poate însemna mult mai mult decât 40%.

Dar nu este nici măcar nevoie de imaginație pentru a valida cele scrise mai sus. Rețeta dezastrului a fost experimentată deja cu 12 ani în urmă. Chiar și pașii îi urmăm la indigo și precum în zicala cu capul dat de pragul ușii, de data asta suntem pur și simplu proști dacă-i ducem până la capăt. Avem, ca și-atunci deficite gemene, bugetar și de cont curent foarte mari. Atunci era criza financiară globală, acum Covid 19 (există diferențe desigur, dar să nu intrăm în detalii).

Și-atunci era o lege care prevedea majorarea cu 50% a salariilor profesorilor și în genere ale bugetarilor ( diferența este că în anii din urmă veniturile acestor categorii chiar au crescut consistent ceea ce nu este rău, dar viteza creșterii e la un pas să ne bage cu capul în zid). Cum a început dezastrul? Păi ia să vedem, succesiunea junk-depreciere-FMI ne-aduce aminte de ceva? Dar cum promisele măriri și ele acoperite de lege precum pensiile azi s-au transformat în tăieri și majorări de taxe? Sună vreun clopoțel? Și tot pentru aducere aminte că iar se va-ncerca pasatul responsabilității unui acord cu FMI de colo, colo, să revedem cum PSD și PDL, dușmanii de moarte înainte de alegeri (scuze uitasem ciclul electoral de atunci) au alcătuit o majoritate de 70% și au semnat cel mai mare împrumut instituțional din istorie.

Zilele astea sugera cineva într-o dezbatere pe retelele de socializare ca în dezbaterea electorală partidele să spună clar dacă ”vor chema” FMI anul viitor. O altă confuzie, copios întreținută de teoriile conspirației. Dacă ajungi să nu te mai poți împrumuta decât la costuri ruinătoare, dacă nu vrei să simți ce-nseamnă cu adevărat falimentul și încetarea de plăți, nu ”chemi FMI”, te duci în genunchi la el și-l rogi să te ajute ca să nu mori de foame… De aceea, astăzi în loc să vedem pe toate ecranele presiuni de respectare a legii pensiilor de dublare de alocații și alte bazaconii ar fi mult mai instructivă o recapitulare a anilor 2009-2010 însoțită de o întrebare simplă: Vrem iar?

Curând ne vom lămuri dacă actualul Parlament, în speranța că asta va mai aduce câteva voturi, va alege să ne trimită cu zece ani în urmă ca să vedem dacă repetarea acelorași greșeli conduce la rezultate diferite. Dar chiar dacă printr-un noroc divin nu se va întâmpla asta, adică Parlamentul nu va valida intrarea României în faliment, de ajustarea bugetară nu scăpăm căci cu 96% din bani duși pe mâncare și băutură și alea din import, finalul rămâne previzibil.

Nota redacției: Daniel Oanță este Expert Principal în Banca Națională a României.