Vreme caniculară în Bucureşti şi disconfort termic accentuat, duminică şi luni

Economica.net
23 08. 2020
canicula_prognoza_59785400_07235300

Potrivit meteorologilor, vremea va fi călduroasă, cu precădere duminică (23 august) şi luni (24 august), iar după orele amiezii disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând din a doua parte a zilei de luni (24 august), astfel încât va creşte probabilitatea pentru apariţia averselor ce pot avea caracter torenţial, descărcărilor electrice şi intensificărilor de vânt, posibil cu aspect de vijelie, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 15 – 20 litri/mp.

Temperatura maximă va fi de 34 – 36 de grade Celsius, uşor mai scăzută marţi (25 august), iar cea minimă se va situa între 17
şi 20 de grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă până miercuri dimineaţa în toate regiunile ţării.