Cod galben şi în bugetul României: Veniturile din TVA, creştere zero la opt luni

Economica.net
30 09. 2013
meteo_avertizare_46061300

3,7% creştere a veniturilor din TVA la opt luni şi o rată anualizată a inflaţiei la nivelul lunii august de 3,67%, sunt de ajuns să tragă un semnal de alarmă vizavi de situaţia finanţelor statului. Ca şi comparaţie, la nivelul lunii august a anului trecut TVA înregistra un avans de nu mai puţin de 6,4% faţă de primele opt luni ale anului 2011.

Această dinamică deloc liniştitoare a încasărilor din TVA ar fi provocată de o scădere abruptă a consumului intern, pe fondul nesiguranţei locurilor de muncă ale populaţiei şi a îngrijorărilor privind creşterea preţurilor.

„Dacă ne uităm la cifrele care indică scăderea consumului în prima parte a anului, dar şi la cât de îngrijoraţi sunt oamenii în legătură cu creşterea preţurilor sau cu stabilitatea locului lor de muncă în următoarele 12 luni, nu avem de unde să aşteptăm semne de revigorare a consumului nici în a doua jumătate a lui 2013″, a spus în ZF Andi Dumitrescu, directorul general al companiei de cercetare de piaţă GfK România. 

Cât de important e TVA-ul în buget

Încasări mai mari decât cele din TVA a făcut statul doar din contribuţiile sociale, 35,7 miliarde de lei faţă de 33 de miliarde la TVA. Pe tot anul trecut, succesiunea celor două surse de venituri a fost aceeaşi, diferenţa între ele fiind doar de un miliard de lei.

Veniturile contribuţiile sociale au fost în schimb dopate cu bani din acelaşi buget al statului, atunci când guvernul a hotărât majorarea salariilor bugetarilor. Astfel, o parte din majorarea de cheltuieli de personal, care la opt luni se ridică la nu mai puţin de 15,2%, potrivit ultimei execuţii bugetare, s-a dus către contribuţiile sociale pătite pe salarii. Astfel, TVA-ul de 24% devine cea mai importantă sursă de bani pwnreu bugetul statului.

Preţul plătit

Cu toată creşterea de două cifre a cheltuielilor de personal şi încă o creştere puternică, la bunuri şi servicii (+10,8%) guvernul a reuşit să menţină deficitul bugetar, la 8 luni, la 1,27% din PIB.

Toate par să se fi realizat prin reducerea abruptă a cheltuielilor de capital, -9,7% după ultima execuţie, cheltuieli reprezentate, în majoritate, de investiţii.

Vedeţi aici execuţia bugetului pe 2013